6 minute la Mizil
Acceleratul de dimineata care trece prin Mizil nu face mai mult de o ora si 10 minute de mers. E lejer, putin cochet, cu prize si reprize scurte de stationat. Ajunge inca pe racoare, in timp ce acest fost raion inca mai leneveste la umbra.

In gara o tiganca e urmata instinctiv de o fetita murdara care isi roade degetele si un baiat cu pantalonii rupti. Cauta sa isi ia bilet la tren dar nu gaseste ghiseul. Iese nelinistita bombanind ca o piulita si se aseaza pe una dintre cele doua banci de pe peron. Unul dintre copii ma priveste pe furis. Tiganca nu sta mult, isi ia traista si intra din nou in gara sa caute pe cineva care sa ii vanda bilet. Calca stramb cu stangul, pe unul dintre papucii albiciosi de plastic care nu ii mai intra in picior.

Doi flacai, cu soarele pe umerii arsi, trec liniile in nadragii prinsi cu sfoara in jurul braului. Ii vad cum isi lungesc privirile catre mine in timp ce se indeparteaza. Singura activitate notabila e a femeii care tine curatenia in gara: pliveste buruienile de pe langa peron si intreaba precipitata de niste chei… Se anunta o zi calda din nou!

Asaaa, se pare ca zilelele astea ma joc cam mult (dar, nu ma pot abtine :P ) si fac tot felul de incercari ludice. In final, se lasa cu zambete largi si cam asta e ideea de for fun :)

Prin urmare, dupa ce am incercat un experiment culinar (starea personajelor implicate e ok, deci reteta e safe :)) ) mi-am reamintit ca personal cuvantul proiect intodeauna mi-a sunat plin de optimism. Desigur, am si alte cuvinte care mi se asociaza frumos cu stari, situatii, oameni. Uneori, cuvintele mai au si un sens al nostru, intim, subtil, asa ca aparent nu toate cuvintele suna “la fel de optimist” pentru toata lumea :)