Intr-un oras cosmopolit :D  cum e Bucuresti si atat de aglomerat/ indiscret/ pervers (fly away, people :P) ai succes cu cat cercul tau social este mai bogat in cunostinte. Secretul este sa cunosti oamenii potriviti! Cum altfel?

Si pentru ca nu conteaza pe cine stii tu, cat cine te stie pe tine, iata cu cine m-am gandit sa te imprietenesti daca tii sa fii modern:

In numele viselor…
- pe vremea cand verile mele se scurgeau in gradina bunicii cea mai grozava provocare era sa incercam cate o reteta de desert pe saptamana, din cele 4 carti de bucate care stateau pretios in dulap langa borcanele cu gem de visine
- in majoritatea iesirilor mele urbane simt o atractie intocmai pentru specialitatile care lipsesc de pe meniu (desigur, eu nu stiu asta decat dupa ce comand)
- primul dulce de casa elaborat (la vremea aia) facut sub atenta indrumare a fost aruncat la pisicile care isi gasisera trai prin curtea casei. Dezamagire si  mai amara cand pisicile au refuzat categoric sa incerce isprava culinara care a ajuns prin urmare la cainele nostru de atunci. Care caine, din simpatie pentru pisici, a preferat sa flamanzeasca soldateste (una dintre tacticile lui de a se pune bine cu matzele, alta explicatie nu isi gaseste locul aici :P)
- niciodata nu ma pot hotari pe aromele pe care le-as incerca, fara sa nu vreau sa imi creez combinatia personala, pe nuante de gusturi si structuri dupa cum imi place
- mananc din ochi fiecare vis si fiecare vis la mine are o aroma de je n`ai sais quoi

Te trezesti dimineata devreme… Ti-ai promis ca vei lua mereu micul dejun la ora fixa, mereu la masa din bucatarie. Te asezi cu liniste pe scaun si mananci incet sa simti fiecare gust. Termini in 10 minute si faci un dus rapid. Cu lumina stinsa. Ca sa nu ti se mai para ca e atat de cald.

Esti pe ceas cu pregatirile, te uiti pe fereastra si stii sigur ca va fi iar o zi de vara urbana. La radio tocmai dau songul ala care a inceput sa iti placa. Nu iesi imediat pe usa, ca mai stai sa il asculti pana la sfarsit. E inca devreme si stii sigur ca vei ajunge la timp.

Stim deja cat de inutile sunt lucrurile care repeta desi nu ne folosesc la nimic. Sau cum ignoram in mod automat mailurile care nu ne convin. Si cat de banal raspundem la intrebari care sunt la fel de banale. Iar una dintre ele este clasica interogare cu scop de socializare: Ce mai faci?

Desigur, scopul acestei intrebari nu este de a descoperi vreun adevar existential si cu atat mai putin vreuna dintre nemuririle sufletului nostru. Intrebarea este la fel de seaca, uzata si lipsita de sinceritate ca si intentiile aspirantelor la Miss World de a salva lumea de saracia globala.

“Baietii mari nu plang, fetele cuminti nu tipa” (din Osho)

Ca daca ar fi asa, as crede ca traim cu desavarsire intr-o liniste  (psihologica) paradisiaca a acestui mediu urban. Insa in realitatea unei zile de duminica, zic  mai degraba ca imposibil este cuvantul care ar putea descrie cu lejeritate orasul cu oamenii lui si cu tot cu cele sase sectoare ale sale. Si asta pentru ca aici (si aici sau doar aici) au devenit imposibile lucruri altadata reale si care intr-o normalitate coerenta ar fi de la sine intelese.