Barbatii, acesti eroi din viata oricarei femei, se pare ca isi afirma barbatia prin trei lucruri simple: ce sunt, ce fac si cat castiga. Spre deosebire de femeia care e o mecanica fluida/ complicata/ hormonala, barbatul zice despre sine ca e mult mai simplu. Uneori simplist. Dar intodeauna logic.

El isi defineste barbatia prin realizarea propriilor vise. Chiar si in cazul in care inca nu le-a finalizat, pentru a fi barbat el trebuie sa fie implicat in concretetea planurilor sale. Dar barbatii isi urmeaza visele nu numai pentru ca ele sa prinda viata ci si pentru ca se judeca pe ei insisi in relatie cu ceilalti barbati. De aceea, indiferent de mijloace, pentru un barbat conteaza doar sa ajunga acolo unde isi doreste.

Dincolo de ambitia din aceasta stare afectiva, influentata si sustinuta de judecata celorlalti barbati, un barbat simte nevoia sa fie vazut. Nu doar de barbatii in raport cu care se defineste, cat mai ales de femeile pe care si le doreste. Fiindca un barbat care isi doreste sa fie cel mai bun stie ca asta este catalizatorul eficient cu care poate impresiona si in final cuceri o femeie. Asadar, barbatul se concentreaza pe scop, a carui finalitate trebuie sa fie un premiu. Pentru el motivarea sta in recompensa, iar acest tip de comportament este scris in orice ADN masculin.

La inceput a fost curiozitate. Si un fior de teama ca e diferit. Prea… Pe urma a inceput sa fie admiratie. Tocmai pentru ca nu era la fel. Dialogul lor era un ping-pong de replici: unul arunca la fileu o idee, iar celalalt o continua si sustinea ritmul. Schimbau in fiecare seara sute de replici rapide pe niveluri diferite de adrenalina si uimire.

Cand s-au intalnit prima data, fiecare avea propriile sale emotii. Si amandoi la tineau ascunse (credeau ei). Era in plina vara iar lumea forfotea nocturn. El i-a vorbit mult, vesel, dinamic. Ea a zambit partasa la destainuiri noi. Ba chiar a ras pentru ca el stie sa dea replici misto. Sub rasul ei erau insa emotiile unei intalniri banale, dar incitante.

Sau cei de care ai nevoie pentru niste obiective/ scopuri si interese ale tale. Sunt oamenii pe care ii stii, dar nu te inspira. Tii la ei, dar nu iti trezesc entuziasm. Le folosesti disponibilitatea, dar nu platesti la schimb cu recunostinta.

Pentru ca fiecare relatie/ interactiune se bazeaza pe niste convingeri despre ce asteptam unii de la altii. Iar asteptarile sunt de cele mai multe ori diferite. Unii ofera pentru ca sunt in cautare de recunoastere sociala. Altii dau din aroganta ca isi permit sa guverneze relatiile (din considerente de status, potenta finaciara, pozitionare).

Cum apar? In situatii superficiale de relationare: iti suni partenerii de business doar cand vrei o colaborare, imparti impresii doar la examene, iti aduci aminte de oameni doar din interese de job…

In final, sunt relatii naturale bazate pe schimb in care fiecare are, asa cum e firesc, un interes. Cu toate acestea, schimbul trebuie sa fie echitabil. Adica sa nu inseli intentiile!

Dar, in capitalismul modern ideal e sa nu datorezi nimanui, nimic :)

Voua oamenii simpatici va trezesc pasiuni?