Mara este o printesa. De 6 ani. Adica, e printesa de cand a venit printre noi. Si, cand nu se aventureaza cu piratii, locuieste intr-un castel. Unul la bloc, langa parc. Ca orice printesa are si caleasca, si pitici si zeci (sute??) de papusi care se supun dorintelor ei de printesa cuminte.

Prin urmare, nu vad niciun motiv pentru care Mara nu ar avea si o poezie frumoasa ca si ea. Iata la ce m-am gandit:

“Barbatii sunt ca publicitatea. Sa nu crezi niciodata un cuvant din ce zic.” Dincolo de analogia premeditata, de la care am degenerat in diverse pareri azi, barbatii pot fi comparati cu orice. Si acelasi lucru se pastreaza si pentru femei.

Comparatiile ne permit sa surprindem esenta dar sa pastram umorul. Si, de ce nu, sa fortam lucrurile pentru a le duce catre finalul pe care il construim noi. Cu toate acestea, nu putem nega faptul ca, la fel ca si in publicitate, ne place sa fim amagiti desi suntem constienti ca nu tot ce vedem este ceea ce pare.

Orice schimbare este un prag de depasit pentru care avem nevoie de resurse interne. De regula, schimbarea e considerata un exercitiu prin care te transformi. Nu sunt neaparat de-acord cu evolutia pentru ca nu toate schimbarile sunt bune pentru noi. Dar provocarea cea mai mare este nu permitem defectelor sa ne influenteze viata!

Cred ca este esential sa te descoperi pe tine si sa te autodepasesti! Si pentru asta avem nevoie de provocari si sa fim stimulati. Ar mai fi nevoie, de asemenea, sa invatam sa cautam si sa dezvoltam ocaziile care aduc schimbare. A ne multumi sa cerem doar ce ni se cuvine e aroganta!

“The bigger the lie the more people will believe it” – A. Hitler (via @neroblank)

Pentru a angrena un om sa se implice/ sa participe/ sa rezoneze la o idee vad doua optiuni posibile:
- sa aiba un beneficiu concret (sa ii iasa ceva la afacerea aia- de unde si abrevierea din engleza a titului What Is In For Me?)
- sa aiba un obiectiv personal care sa il  motiveze (nu vorbesc aici de constrangeri, cand esti nevoit sa faci ceva pentru ca trebuie)

Dragul meu, drag, indraznesc sa iti vorbesc astazi de doi amici, pe care i-am intalnit la un moment dat, si care, inca de pe atunci, se lupta sa stea lipiti de intamplarile din viata mea. Ei sunt Orice si Nimic, si chiar daca nu obisnuiesc sa primesc servicii amabile din partea celor care nu ma cunosc, cei doi imi apar pe rand, unul golind intamplarile de substanta adusa de celalalt.