Despre oamenii care nu sunt frumosi…
Am convingerea ca ei au cele mai mari sanse sa fie volubili, sa rada mult si sa-i faca si pe altii sa se simta confortabil cand ii au prin preajma.

Ca nu au degetele de la maini subtiri si fine, picioare drepte, gene lungi (sau ochii mari) dar au cele mai puternice motivatii sa isi doreasca  sa se autoprovoace. Sa se corecteze si sa se perfectioneze in zone pe care chiar le pot controla: cum ar fi, de exemplu, sa fie spirituali. Sau sa invete sa vorbeasca in public. Sa nu se mai emotioneze inutil si sa ajunga sa ofere replici si intorsaturi spectaculoase de fraze.

De fiecare data cand te crezi nedreptatit pentru ceva ce nu ai primit in mod natural (o piele fina, inaltimea potrivita, o familie bogata :P) simti nevoia sa compensezi toate aceste lipsuri cu ceva doar al tau. Si incepi sa ai vise. Pe unele ti le permiti, pe altele nu. Daca esti realist poti sa te salvezi si sa pornesti sa cauti solutii sa iti urmezi visele cele mai puternice.

Pentru ca oamenii care nu au nimic de corectat cu ei insisi si care nici nu constientizeaza ca trebuie sa se implineasca spiritual sau social nu vad modalitati sa creasca. Si nu isi propun lucruri care sa ii ajute sa se dezvolte. Pentru ca nu au nevoie.

Asaaa, se pare ca zilelele astea ma joc cam mult (dar, nu ma pot abtine :P ) si fac tot felul de incercari ludice. In final, se lasa cu zambete largi si cam asta e ideea de for fun :)

Prin urmare, dupa ce am incercat un experiment culinar (starea personajelor implicate e ok, deci reteta e safe :)) ) mi-am reamintit ca personal cuvantul proiect intodeauna mi-a sunat plin de optimism. Desigur, am si alte cuvinte care mi se asociaza frumos cu stari, situatii, oameni. Uneori, cuvintele mai au si un sens al nostru, intim, subtil, asa ca aparent nu toate cuvintele suna “la fel de optimist” pentru toata lumea :)