Orice schimbare este un prag de depasit pentru care avem nevoie de resurse interne. De regula, schimbarea e considerata un exercitiu prin care te transformi. Nu sunt neaparat de-acord cu evolutia pentru ca nu toate schimbarile sunt bune pentru noi. Dar provocarea cea mai mare este nu permitem defectelor sa ne influenteze viata!

Cred ca este esential sa te descoperi pe tine si sa te autodepasesti! Si pentru asta avem nevoie de provocari si sa fim stimulati. Ar mai fi nevoie, de asemenea, sa invatam sa cautam si sa dezvoltam ocaziile care aduc schimbare. A ne multumi sa cerem doar ce ni se cuvine e aroganta!

Am intalnit o femeie. Care ma iubeste.
Care se unduieste la umbra, leganandu-si picioarele si isi sprijina cotul intr-o stiva inalta de vreo 6 carti. Care priveste in fata cum cativa oameni plecati din zori de zi s-au asezat intr-un colt pe pavajul unui parc central aflat la peste 300 de kilometri departare de orasul din care au venit pentru a-si rasfoi in tihna cartile. Care asculta cu interes cum cativa adolescenti care si-au gasit loc langa ea povestesc timid despre cartile lor preferate, o plecare in Spania, o biblioteca personala neincapatoare si numarul de licee din oras. Care isi intoarce privirea catre corcodusii maturi care o feresc de soare si dealurile albastrui din zare. Care nu se grabeste. Care se bucura…

Ultima editie de Lecturi Urbane la care am participat avusese loc la Brasov si primavara era inca la inceput. Il gasisem atunci pe Barbatul Ideal in paginile unei carti asezate printre cartile care urmau sa fie impartite trecatorilor din Piata Sfatului. Acum, focul verii ma prinde la prima editie a lecturilor organizata la Piatra Neamt. Si dintre cele 200 de carti pregatite de lectura mi se lipeste de degete O Femeie, ascunsa intr-o carte de buzunar. Care, la inceput de capitol nou, fie ma iubeste, fie ma uraste. Ca asa era scrisa cartea. Adica, aproape la fiecare doua pagini, dupa propozitia standard “Am intalnit o femeie” urma dupa caz “Care ma iubeste” respectiv “Care ma uraste” si apoi povestea.

La covrigi in centru
Sunt de parere ca niciun alt anotimp nu ofera dimineti mai proaspete, luminoase si mai placut racoroase decat primavara. Soarele rasare mai devreme de ora 7 cand lumina te inunda, te da jos din pat si te trimite in centru sa-ti gasesti grupul de lecturisti.

Ajung atipic de devreme, ma intersectez cu Claudia si simt cum Bucurestiul aproape imi apartine: in centru la Ateneu e liniste. Trec putine masini, doar putin mai departe un alt grup si-a dat intalnire pentru o alta cauza nobila: plantarile.

Ajung rand pe rand si ceilalti: Cezar dupa o zi incarcata de fotbal, Diana dupa o seara la dans, Toma dupa o zi de munca… E spiritual si recunoaste ca (si) diminetile lui incep la pranz si pana acum nu a mai vazut rasaritul decat pe You Tube :)) Intre timp Dan isi bea cafeaua si intretine energetic conversatia cand ne incearca cu prima misiune de pe lista: la covrigi! O plasa mare sa se imparta la toti si sa ajunga la toata lumea. Mda, se anunta o zi lunga :)

De la inceputul acestei primaveri ma trezesc in fiecare zi de dimineata (bine ca primavara nu a inceput mai demult :P) din cauza datorita unor pasari graitoare care (cred ca) si-au facut cuib sub pervazul ferestrei mele. Si cum ele isi incep activitatea matinal, nu-mi ramane decat sa incep si eu ziua devreme in ciripitul/ ciocanitul dialogului lor pasaresc.

Cu toate acestea, nu am mai multe ore la dispozitie pentru blogging si inca nu scriu des :P (sau nu pe cat de des mi-as dori). Asa se face ca cele 3 “notabile” premiere ale acestei saptamani sunt relatate de-abia in aceasta seara noapte (seara era cand m-am apucat de scris :)) )