Dragostea nu te tine intr-o relatie inchisa in casa si iti pune ochelari de cal sa nu vezi mai departe de lungimea cotului. O relatie ar trebui sa iti redea energia, sa te stimuleze sa te schimbi, sa iti dea impulsul sa fii carismatic cand socializezi si, mai ales, sa te indeparteze de ganduri rigide care pana atunci ti-au coordonat alegerile. Tot asa cum, atunci cand te uiti la radacina de ghimbir, nu ar trebui sa vezi doar o radacinoasa butucanoasa deloc chipesa, aparent banala ca un cartof. Ochii mintii pot vedea de exemplu cat de terapeutica si versatila e, ca un tip urat care mereu surprinde cu vreo replica buna, un gest neasteptat sau alta mica surpriza scoasa de prin buzunarele sale.

Ghimbirul e pe niveluri de gust: trebuie sa incerci din toate pana sa stii sigur, sigur in ce combinatie iti place cel mai mult. La fel ca si in iubire, atunci cand incerci pentru prima data e iute, te incalzeste si aproape ca iti dau lacrimile cand simti cum iti ia foc corpul. Dar dupa ce inveti cum sa domolesti iuteala, ghimbiul devine condimentul care da personalitate unui gust comun, la fel cum o privire perversa condimenteaza o dulcegarie romantata.

Disclaimer: Acesta este un text dulce-siropos. In caz de considerati ca va “cauzeaza” (iar pentru ca am folosit cuvantul asta limbistii ma urasc, deja, stiu :P) relaxati-va cu asta.

Ati observat cum dragostea este legata implicit de existenta dovezilor? Cum numarul si importanta acestora sunt asociate cu durata sentimentelor? Sau invers, mie tot aceeasi concluzie imi iese :P Iubesti? Doveste!

Il/o iubesti trebuie sa arati, sa faci dovada ca este asa si nu altfel… Intr-un context privat, si de ce nu, public pentru a oficializa sentimentele (sa stie si capra vecinului :P )… Si daca natura nu se impotriveste mersului firesc al lucrurilor, din punct de vedere social, iubirea nu apartine doar celor doi parteneri, intrucat ochii (si urechile) celor din cercul apropiat sunt pe… dovezile de amor. Sau Dovezile Publice de Afectiune (D.P.A.)