Imi plac asocierile. Uneori ma inspira doar o aluna caju. Imi imaginez cum ar sta intr-o salata de pere dreasa, sa zicem pentru puterea exemplului, cu otet de smochine. Reusesc de foarte putine ori sa simt dupa gust lucrurile pe care le vad cu ochii mintii. Dar aproape toate imi joaca in cap ca intr-o hora colorata.

Vad dincolo de iaurtul cu fructe imperecheri considerate de unii dubioase, de altii snoabe. Pentru gustul meu eu le gasesc potrivite, fiindca mancarea tine de un background cultural al fiecaruia, de obisnuinte, de preferinte, de dispozitie, de particularitati, de reactiile organismului si de nevoile lui. Uneori tine si de dorinta de a incerca lucruri noi pentru palmares sau pentru placerea de a descoperi.

Mie imi place sa experimentez gusturi si texturi. Mental le fac si le desfac fara limite – noroc ca nu sunt singura – desi pentru moment Croquante Spoons este pe hold. Si mai ales, in zona de food (din nefericire pentru cei din jur nu doar aici :D), imi plac contradictiile, asa cum zicea Gianina (alias Croquante Lady) la un moment dat. Adulmec ca un caine in lesa combinatii noi si daca ma starneste provocarea atac.

Dupa o seara in rosu, era si timpul pentru ceva si mai plin de provocare saptamana asta: primul interviu despre Croquante Spoons, cel mai snob :D proiect din 2010, dupa il numeste Corina Georgescu a.k.a. idaho ;) Am discutat vreo doua seri (ba chiar nopti) la rand, despre ce inseamna social eating si antropologia gustului, iar Corina a pus in ordine toate ideile (si diacriticele :D).

Asadar, cititi va rog aici povestea a doua linguri crocante care se incapataneaza sa forteze prin metafore obisnuintele celorlalti de a privi si de a descoperi mancarea. Pentru ca, inainte de toate, vrem sa intelegem DE CE :)

PS: Daca am fi fost barbati, probabil Croquante Spoons (Facebook || Twitter) ar fi aparut la bere. Dar asa, a aparut la o plimbare pe strada :))

Cam in ordinea asta s-au petrecut lucrurile in ultimele zile, deci cam asta e si structura din postul asta nocturn (ca e scris noaptea tarziu :D). Saptamana trecuta am primit o provocare rosie lansata de HotCity. Am acceptat-o pentru ca mi-am dat seama ca ideea iti permite sa te joci cu tine insati, cu feminitatea ta si cu ce tinute ai prin dulap (pentru ca nu sunt fashionable eu nu prea am, deci a trebuit sa ma joc mai mult cu primele doua :D).

Nu m-am putut abtine si inspirata de culoarea rosie am intrat intr-un fel de rol. Nu va spun mai multe ca apare saptamana viitoare, cred, portretul meu dintr-o serie de exercitii cu stil cum le numeste Adina si descoperiti atunci mai multe (DJ Smiley fii si tu pe faza ca sa intelegi de ce purtam cum purtam “funda rosie” cand ne-am vazut).

Cand am primit invitatia de a modera BizCamp, editia a 4-a, eveniment la care am participat azi pentru prima data, am fost extrem de incantata de idee. Cand am inteles ca trebuie sa pregatesc si o prezentare m-am speriat, fiindca de regula asta e reactia naturala pe care o am in fata a ceva ce cred ca nu stapanesc.

Cu toate acestea, frica este unul dintre resorturile care ma pune cel mai mult in actiune. Biologic, frica duce la secretia de adrenalina, un hormon care alerteaza intreg organismul si ne face vigilenti. Asa se face ca azi am ajuns sa povestesc studentilor si tinerilor profesionisti despre micile mele realizari infaptuite… din frica. Sper ca si voi sa gasiti ceva din care sa extrageti sens si care, de ce nu, sa va inspire.

In prezentarea mea veti gasi cronologic exemple personale din ultimul an, care reprezinta de altfel initierea mea (intr-o lume) publica. De asemenea, voi aminti si cateva lectii pe care le-am primit in acest timp, constienta fiind ca ele vor determina alte lectii noi care sunt orientate spre viitor.