Pentru ca nu cu mult timp in urma am vazut The Help si pentru ca mai apoi am primit si cartea tradusa recent la Editura Univers – Culoarea Sentimentelor – am lansat o discutie in Booktopia, o retea prietena cu cititul. Ma rog, mi-a fost mult mai la indemana sa cer pareri acolo, printre cititorii care sa imi spulbere o dilema.

Am vrut sa lamuresc ce aspecte trebuie sa ai in vedere atunci cand faci o comparatie intre film si carte. Fiindca, uneori, fara sa ne dam seama, din entuziasm ori emotie, nu suntem drepti cu cartile care ne ajung pe mana, neapeland pentru comparatii la alte referiri literare. Iata ce am aflat:

- preferinta pentru una ori alta e mai degraba subiectiva decat logica
- criteriile dupa care te poti baza depind de epoca (am primit exemplul lui Shakespeare, considerat un autor obscur in perioada clasica) si nu in ultimul rand de autor si de cititor
- cartea si filmul pot fi asemanatoare dar nu identice, deci din acest punct de vedere comparatiile sunt permise desi o paralela corecta intre carte si film e discutabila din moment ce ele sunt adresate pentru doua categorii de public

Disclaimer: Urmeaza un post scris de prietenii de pe Facebook. Numele lor apar la sfarsit.

Ar fi bine sa discutam putin termenul “complicata”; adica, prin complicata intelegem inteligenta/complexa sau, dimpotriva, indecisa/ dezordonata/ nesigura – genul de femeie care simte nevoia sa care dupa ea tot felul de chestii inutile? Asadar, o fata poate fi complicata in sensul placut al termenului – simpatica si amuzanta – dar poate fi, cateodata, si enervanta… :)

Cu toate acestea, nu toate femeile au personalitate complicata. Iar intre personalitatea complicata a unei femei si gentile ei mari/ mici/ colorate nu exista vreo legatura… Ar putea fi mai degraba o legatura intre tipele complicate si cele ‘nspe mii de genti schimbate de la un ceas la altul… Genul “I’m easy dar am posete complicate si mari si mici”. Ce sa-nsemne, oare? :D

ORGANIZATOR: Bio Logistic & Distribution Partner in parteneriat cu revista online retail FMCG.ro si DreamTeamRO

LOCUL DESFASURARII: City Farma Victoriei (din lantul de farmacii)

DATA: 8 decembrie

INTERVAL ORAR: 14.00 – 20.00

PARTICIPANTI: bloggerite interesate de bio/ lifestyle

ENTERTAINMENT: testarea produselor de cosmetica pentru piele si par

BAR & BUFET: nu e cazul

DETALII DE ATMOSFERA: Oana Bratila recunoaste foarte usor dupa miros citricele. Pe incercate. Asta pentru ca tot incepusem un joc: sa recunoastem dupa miros ingredientele bio din produse. Nu, la ananas, nu ne-am prins deloc :))

Pana anul trecut ciocolata era pentru mine o bucurie dupa care tanjeam. Uneori era refugiu, alteori era satisfactie, dar de cele mai multe ori era substitut pentru mancare. Am avut o copilarie petrecuta in gustul dulce de ciocolata cu caramel sau alune de padure si dominata de inconfundabila amandina (care azi e doar un suspin prin cofetarii). Mai apoi, in adolescenta, n-am avut nicio retinere fata de sortimentele noi si versatile de tablete: cu chilli, cu biscuite, cu mar…

Toamna trecuta insa am renuntat aproape defintiv la ciocolata si la deserturi cu crema de ciocolata (in ultimul an am mancat de maxim 6 ori , de fiecare data ispitita de cate un cadou). De fapt, am renuntat la principiile active din bobul de cacao, ca urmare a unor interdictii necesare pentru sanatatea personala (un echilibru pe care am incercat sa il ating in ultimii 7/8 ani cu perioade de restrictii alternate cu multe frustrari si abuzuri).

Dar ciocolata, asa cum o inteleg eu azi, trebuie sa fie un amestec nutritiv de pudra de cacao – un liant (de regula un ulei organic) – un indulcitor natural (un sirop, miere, zahar brun nerafinat) – un adaos de nuci (eventual seminte)/ siropuri terapeutice de flori/ mixuri de fructe ori alte mirodenii (cardamom, scortisoara, vanilie, chimen, piper). Imi plac texturile cremoase, untuoase, fine, moderat de dulci, care pastreaza cat mai mult din gustul natural al ingredientelor. Ciocolata la care ma gandesc arata cam asa si e in acelasi timp un supliment dar si o delicatesa. Iar cele de pe rafturi, oricat de sofisticate par, sunt doar o combinatie de arome artificiale.

Trebuie sa recunosc, sunt foarte dezorganizata pe timpul meu. Am capricii si fac lucrurile dupa stare. Si, nu stiu cum, dar nu-i greu deloc sa iti spui ca n-ai stare de nimic. E aproape o poezie sa te transformi in spectatorul pasiv al propriei vieti. Sa fii atat de aproape de scena dar sa nu simti greutatea privirilor care te fixeaza. Sa fie aceasta detasare un rasfat personal?

Satisfactia sta in indeplinirea obiectivelor, dar oare o structura rigida dupa care ne organizam sa facem lucrurile nu ne robotizeaza? Daca aseara supermarketurile erau hiper-aglomerate ca si cum s-ar fi impartit lucrurile gratis, asta nu ne face sa ne dorim sa fi iesit la cumparaturi cu o seara dupa? Sau trei inainte? Daca toti ne planificam Revelionul inca din toamna pentru a fi siguri de ce gasim, nu cumva mecanizam toate trairile noastre?