Prin clasa a noua am primit un motan alb. Nu avea mai mult de doua luni, crescuse intr-un pod si nu prea iubea oamenii. Ne-a luat o saptamana sa il convingem sa iasa de dupa dulap, era zgubilitic rau si sarea tot timpul ca un cangur.

Ii spuneam Skippy si placerea lui cea mai mare era sa sara pe perdele si sa te muste de degetele de la picioare dimineata cand te trezeai :)) La un moment dat il facusem acrobat: il momeam sa faca salturi in aer in timp ce ne jucam.

Nu a fost niciodata domesticit si, la mai putin de un an, in Mai pe 24 (da, da tin minte exact desi s-a intamplat acum 10 ani) a sarit pe geamul de la baie si dus a fost. Am scotocit dupa el prin tot orasul [apropo, care e atat de mic ca poti da check in la toate locurile din oras fara sa iesi din casa :))] dar nu l-am mai gasit. Nu exagerez cu nimic daca spun ca am plans dupa el luni intregi, iar la un moment dat din resemnare ajunsesem sa scriu poezii in memoria lui.

Eu nu sunt un mare fan de gadget-uri. Imi plac lucrurile care arata bine (asta primeaza), imi dau senzatia de stil, finete, atentie la detalii. Singurul telefon dupa care am suspinat vreodata a fost un Motorola V8, pentru ca venea pe culori diferite (negru – gri – roz – albastru), fiecare cu atitudinea lui. Plus ca era foarte subtire, cu tastatura minimalista si pentru vremea aia (a aparut prin 2007) mi se parea unul dintre cele mai elegant – masculine telefoane.

In urma cu cativa ani telefoanele aveau din punct de vedere estetic personalitatea lor. Nokia 5140 era sportiv si tinea la tavaleala cu carcasa cauciucata, LG Chocolate pe maro inchis era senzual/ atragator/ misterios iar Sony Ericsson W580i era foarte cool pe genul street – style.

Disclaimer: urmeaza un interviu cu Ioan Nicut, coach, despre relatia de coaching, diferenta dintre sfaturi si recomandari si clatite cu dulceata de casa. Povestea de mai jos este ceea ce se poate spune [bonus: cu diactritice :)] in urma unei discutii personale de 30 de minute propuse intr-o seara pe twitter. Va invit sa il cititi. Veti descoperi ca nu lipsa solutiilor ne limiteaza ci modul in care vedem lucrurile.

In ce situații ar avea oamenii nevoie de un coach și unde îl găsesc?
Clientul are o afacere și vrea să găsească modalitatea prin care să o crească la un nivel fără precedent. De la un nivel de magnitudine la alt nivel în doar doi ani.
Director de vânzări și sau omologi de-ai săi vor să găsească strategii prin care să atingă noi obiective ambițioase ale companiei. Echipă de vânzări cu rezultate plafonate de strategiile care au funcționat în trecut și acum se află într-o zonă de platou, limitare, blocaj.
CEO sau Director General vrea să creeze și îmbunătățească acele comportamente (comunicare, delegare, puterea exemplului, puterea de a spune nu în anumite situații și accepta alte situații, etc, etc) care să-l ducă la o performanță excelentă în conducerea echipei sale de management. Executiv în marketing care vrea să-și crească obiectivele cu xy% în timp de criză.
Director de divizie proaspăt promovat care trece de la un rol tehnic la un rol de lider și sau manager care îmbrățișează nou, necunoscutul, regăsește încrederea în sine, independent de rol și de situație.
Antreprenor care este într-un moment în care îi este neclar ce vrea, nu știe să-și formuleze obiective și vrea să ajungă la un alt nivel de performanță în business. Antreprenor care își propune o cifră de venituri x și care provocat de coach realizează o cifră 2x.
Persoane care vor să-și creeze noi relații personale și să le lase în urmă pe cele care au încetat a mai funcționa. Persoane care sunt în fața unei schimbări în carieră, care vor să-și schimbe locul de muncă inclusiv care se pregătesc să plece din „corporație”. Oameni care vor să găsească și creeze ceva semnificativ care să-i trezească dimineața cu pasiune pentru ce urmează.
Acestea sunt doar niște exemple care care le-am scos uitându-mă pe dosarul meu de contracte cu clienții. Dacă sunteți în căutarea unui coach cereți o sesiune în care să vedeți dacă vă potriviți cu coach-ul respectiv. Vă recomand de asemenea să-l întrebați pe coach dacă a semnat un cod etic și deontologic care să garanteze discreția și modul în care este condus procesul de coaching. Găsiți astfel de colegi certificați sau avizați pe site-ul Federației Internaționale de Coaching, capitolul din România.

Ce anume face diferența între sfatul prietenilor care mă cunosc încă din copilărie (și care mi-au castigat demult încrederea) și discuția cu un coach?
Faptul că ești confortabil cu un prieten și ai încredere în sfatul lui e foarte diferit de a și urma sfatul și a-l face realitate. Din experiența mea aplicăm sfaturi ale prietenilor foarte rar pentru că ele sunt conforme cu punctul de vedere al celui care sfătuiește. Există și situații în care sfatul funcționează dar relația cu un coach asigură că soluția este unică și aparține clientului, clientul este expertul și el va alege exact ce i se potrivește nevoilor imediate. De altfel un coach îl ajută pe client să-și exprime nevoile și găsească soluții la problemele pe care le întâmpină după care să și le implementeze. Am scris o poveste cu titlul: 7 motive pentru care sfaturile sunt inutile.

Pentru ca petrec mult si des iar restul timpului mi-l ocup dormind, in ultima perioada intrarile mele pe blog nu sunt mai dese decat zilele in care a nins iarna asta. Cu toate acestea, am cateva intrebari care nu au un raspuns corect si cu care ma mai lupt din cand in cand atunci cand ajung la vreun film prost.

Nelamuririle din aceasta seara sunt urmatoarele:
- ca blogger primesti diferite atentii din partea agentiilor de PR in numele clientilor lor (nu generalizez, dar la Bucuresti in centru asa se face). Dilema mea: cui trimit multumirile? Cand capitaliez aceste multumiri intr-un tweet? Dar intr-o mentiune pe FB? Dar intr-o recomandare pe blog?

Prima data am vazut-o intr-un reportaj pe TVR. I-am notat numele si am gasit-o pe Facebook, pe Twitter si pe blogul ei. Dupa cateva mesaje virtuale, a anuntat intr-o seara ca ajunge la Bucuresti. Am facut cunostiinta si restul e istorie… O cheama Anda Calinici, e maestru ciocolatier, dar pe mine ma fascineaza prin combinatiile inedite de arome pe care le foloseste pentru deserturi. Mai jos, Anda mi-a raspuns la cateva curiozitati legate de dulciuri si pasiuni.

- Care a fost conjunctura care te-a dus la nivel profesional spre dulciuri?
Participarea la calificarile pentru Campionatul Mondial al Ciocolatierilor a reprezentat, oficial vorbind, trecerea de la amatori la profesionisti.

- Cum ai reusit sa te dedici pasiunii tale pentru dulciuri? Acum te dedici exclusiv dulciurilor sau mai faci si altceva?
Pasiunea iti ofera energie. Marea majoritate a timpului meu liber era dedicata dulciurilor: fie citeam, fie incercam cate ceva. In momentul de fata ma dedic cel mai mult bebelusului pe care il asteptam la sfarsit de Ianuarie si fetitei mele. Urmeaza apoi ca prioritate dulciurile: productie si consultanta si mici proiecte de IT in timpul liber de data asta.