M-am tot invartit zilele astea pe afara, la film, pe terase, la soare, de unde si lipsa temporara de pe blog (da, din nou :D), si nu am putut sa nu observ in cate clisee ne invartim, incat ma simt agresata ca tiparele pe care trebuie sa le accept s-au impus si sunt acceptate doar din cauza repetabilitatii lor (si a lipsei volumului de alternative):

Asadar, daca iesiti in oras veti observa ca:
- in majoritatea ofertelor cu mancare este inclusa o bautura racoritoare niciodata apa
- cateva cinematografe (din Bucuresti) au oferte in care din partea casei (sau in pretul biletului) sunt incluse o racoritoare sau un ceai insa apa mereu este contracost
- in majoritatea restaurantelor prajitura casei este din ciocolata

La 1494 paprika era considerata un nou sortiment de piper. Chiar si etimologic, cuvantul deriva din latinescul piper, numit piperi in greaca moderna care in limba sarbocroata apare sub forma papar (piper negru) de unde a ajuns in maghiara ca diminutivul pe care il cunoastem azi. Termenul este uzitat pentru ardeii ca atare din care se obtine o pudra fina condimentata. In romana este cunoscuta sub numele de boia datorita culorii aprinse pe care o are pudra.

Cultivata in Spania 100 de ani mai tarziu, planta de paprika se raspandeste in Europa, devenind apoi condimentul national unguresc, unde se presupune ca a ajuns adusa de turci. De asemenea, a cucerit India si Africa de Nord, datorita reputatiei sale de condiment cu proprietati vindecatoare. La origine a fost adusa de Cristofor Columb, un navigator genovez, din prima sa calatorie in America, tara pe care a descoperit-o bogata in condimente si marfuri.

Din familia cartofului, ardeii paprika cresc in plante cu frunze mari si flori galbui-verzi. Se cunosc 30 de tipuri de paprika, cultivate sau salbatice, si desi se aseamana cu ardeiul chilli difera considerabil de acesta.

Este uimitor cum se vad lucrurile atunci cand nu esti in centrul lor… Poate si de-aia, perceptia celor care ma citesc este ca as calatori mult, ca particip la evenimente, ca primesc invitatii, bautura racoritoare, carti, reptile, cosmetice, stampile personalizate, cadouri, surprize… Ca sa nu uit cate primesc cu blogul mi-am facut chiar o categorie speciala :))

Ce-i drept, anul asta blogul mi-a adus unele dintre cele mai misto experiente, si ma refer aici la lectiile de inot, activitate de care m-am indragostit mai ales datorita antrenorului nostru, Laurentiu Ticala. De asemenea, nu pot sa nu imi aduc aminte cum vara trecuta, tot datorita blogului, am ajuns la Piatra Neamt la o editie locala Lecturi Urbane. Mai nou am inceput sa merg pe bicicleta, chiar ma gandeam cum de mi-a reusit asta fara ajutorul blogului :D

Despre cum am ajuns in zona asta numita (cu prea multa usurinta?) social media am mai povestit… Bloggingul nu a fost ceva premeditat, in cazul meu. A fost o perioada cand experimentam moduri de interactiune pe twitter si imi placea sa vad cum luna de luna urmaresc si sunt urmarita de tot mai multi. Ceea ce imi placea de fapt era aceasta disponibilitate permanenta (aparenta) a celor cu care interactionam, in sensul in care oricand ai ceva de impartasit sau de intrebat, e cineva care sa iti raspunda. Asa se face ca mai mult din joaca, decat ca strategie, am ajuns sa scriu primele mele posturi ca guest-posturi pe blogul lui Alex Negrea (intuiesc ca experienta a fost exotica de ambele parti, pentru el ca a acceptat posturile unui non-blogger, pentru mine ca am incercat).

Pentru ca zilele trecute, discutand cu o foarte buna colega a mea, aminteam pe blog de unde iti poti lua carti de citit acasa, azi am primit o surpriza. Una cu carti :) De fapt, am primit-o de ieri, dar de-abia azi am luat pachetul. Este vorba de doua carti, pe care Editura All a fost bucuroasa (ok, nu chiar editura, dar intelegeti voi ca ma refer la persoana care se ocupa de social media de la ei) sa mi le ofere.

S-a intamplat asta pentru ca au vazut ca am scris ca ajung rar (a se citi chiar deloc in ultimii ani) la biblioteca si si-au propus sa faca ei cumva sa ajunga cartile la mine daca eu nu ajung la ele. Nu as fi scris despre acest gest, daca nu ar fi fost unul de foarte mult bun simt (plus ca incurajez atitudini similare, imi doresc ca cineva sa ma trimita in Africa in vacanta dupa ce voi incepe sa scriu ca imi place zona aia :P), cu atat mai mult cu cat, pe langa cartea la care s-au gandit initial sa mi-o trimita, mi-au oferit posibilitatea sa imi aleg dupa pofta inimii cartea, de fapt un lexicon, pe care mi-as dori-o.

In acest weekend am fost la Timisoara, in campania de promovare a orasului organizata de Oltea Zambori (blog || twitter|| facebook) si Cristina Putan (blog || twitter || facebook). Este pentru a treia oara cand ajung in acest oras (dupa Blogtrip Timisoara din primavara trecuta si Siemens Amazing Race de la sfarsitul lui Mai de anul acesta) dar prima data cand am ocazia sa il iau la pas pentru a-l descoperi. Ne-a ghidat prin istoria si cultura orasului Dan Caramidariu (blog), fost jurnalist pasionat de calatorie, de la care am retinut despre Timisoara urmatoarele:

- din zidurile fostei cetati de pe Timis au fost construite o parte din cladirile de azi. 7 milioane de caramizi au fost scoase la licitatie
- structura etnica avea pe la 1920 doar 15% romani, restul erau germani, maghiari si evrei
- Paul Neagu e un arhitect de renume mondial din Timisoara necunoscut insa in Romania. Acum locuieste la Londra
- cladirea veche a Hotelului Timisoara construita in 1920 a fost sediu de banca svabeasca locala
- in vechea cetate traiau evreii neologi iar in afara ei cei de rit vechi, mai saraci