Uneori sa mai spala si la colegul de camera ca el are masina de spalat. Alteori, cand se impune o curatare speciala, se duc la curatatorie. Oricum ar fi pentru a realiza procesul amintit in titlu ai nevoie de o serie de elemente.

In primul rand de rufe. Nu mai vorbim ca, pentru a fi nevoie de spalarea lor, ele trebuie murdarite, deci purtate, patate, uzate, folosite. Altfel ce rost ar avea sa speli ceva care e deja curat?

In al doilea rand ai nevoie minim de un lighean, apa calda, detergent sau masina de spalat si, desigur, nelipsitul balsam de rufe neaparat cu parfum care sa ne faca irezistibili si frumosi. Gospodinele mai sarguincioase  mai folosesc, daca e nevoie, inalbitor de rufe sau un detergent lichid care ajuta detergentul de rufe sa indeparteze petele. Asa e azi: detergentul cand nu mai are putere cheama in ajutor un amic din asta care ii termina treaba: e ca atunci cand ai chef de o zi libera si suni un coleg sa iti tina el locul.

Exista un loc de Facebook, despre care am mai amintit pe blog, care spre deosebire de starile pe care mi le provoaca celelalte locuri din retea, asta ma face sa ma simt impacata. E o senzatie de regasire si asezare, de fiecare data cand ajung virtual aici si asta se datoreaza atitudinii pe care am regasit-o la cei cu care interactionez.

Valentina, este una dintre aceste persoane. Imi aduc aminte ca am descoperit intr-o seara pe blogul ei bannerul Bune Maniere, si bucuria a fost cu atat mai mare vazand ca gestul ei a fost facut discret si din convingere personala. Saptamana trecuta, pentru ca anuntasem ca ajung la lansarea de carte despre “Primii 10 pasi in fotografia de produs” a lui Asaftei Dragos, am vazut ca urma sa participe si Valentina pe care mi-as fi dorit sa o cunosc personal. N-a fost sa fie atunci, si oricum n-as fi putut sa-i spun nimic din cate as fi avut de impartasit din cauza unei infectii recurente in amigdale.

De foarte putine ori sunt autentica. De-aceea foarte multi cred ca ma cunosc, dar sunt sub degetele de la o mana cei care ma inteleg in toate resorturile mele interioare. Aparent lucrurile par prietenoase in ceea ce ma priveste. Dar eu sunt o mare fraiera! Sunt prea sincera. Si pentru ca nu stiu sa imi maschez slabiciunile, valsez cu frazele pana cand ceilalti, grabiti sau nu, ametesc in dansul asta fictiv.

Mai mult decat atat, am pe cap o pustoaica nauca de cativa ani, care nu vrea sa imi dea pace. Recunosc, am fost foarte bune prietene si este, pana acum, singura pe care am iubit-o cu adevarat. Atat de mult, incat am purtat-o dupa mine si la varste la care altii isi intemeiaza o familie, cresc copii sau isi desavarsesc obiectivele despre cariera. Pustoaica asta este cea care atunci cand apare ceva mai greu, renunta. Este aia care nu are niciodata curaj sa ii puna pe barbatii care ii taie calea la punct, cand gresesc sau exagereaza. Este cea care, din comoditate, a ales sa studieze 4 ani ceva ce nu i-a placut niciodata. Pe urma nu a intrat la examenul de admitere. Mai tarziu nu si-a dat licenta…

Imi dau seama ca nu am inteles cu adevarat niciodata o zi ca Ziua Indragostitilor. Tot asa cum nu am inteles Noaptea dintre Ani. Acum, de ce ar conta mai mult cateva ore numarate pe degete, decat toata emotia care se construieste inainte? Si de ce e nevoie de atata asteptare pentru a face ceva ce suntem liberi sa simtim oricand?

Cred ca eu inteleg mult prea putin din importanta unor zile convenite ca fiind speciale. La fel cum, dintr-un spectacol reusesc sa captez foarte putin atunci cand nu vad decat forma lui finala destinata publicului. Stiu ca, la nivel personal, poti pune in scena o noapte stralucitoare in orice noapte simti ca vrei asta…

Unii zic ca oamenii nu se schimba. Eu cred ca se pot schimba. Faza e ca nu o vor face decat atunci cand nu le mai e deloc comod sa fie cum sunt (deci nu se mai suporta) sau cand inteleg ca au ceva de castigat daca se schimba.

Simt o victorie personala (desi nu-mi apartine) de fiecare data cand aud ca cineva si-a depasit excesele. Ca a slabit desi i-a luat un an si a avut depresii si a trebuit sa se uite la filmele preferate doar cu paharul de apa plata langa. Ca nu mai fumeaza, desi a rontait pumni de seminte in fiecare noapte si a inceput sa manance nervos cand a redescoperit gusturile.

In acelasi mod, ma simt infranta de bataliile pierdute ale celor din jur atunci cand vad ca ei revin la obisnuintele personale. Si inevitabil simt ca ma usuca un gust amar.  Desi, in ayurveda “bitter is better”, pentru ca gustul amar detoxifica, curata si purifica. Prefer insa sa iau gustul asta din mancare si mirodenii nu si din experiente. Tot ayurveda explica modul in care gusturile iti schimba optiunile de food: de exemplu, gustul amar (care lipseste din dieta moderna fiindca creeaza disconfort) inhiba celelalte gusturi.