Simt ca va parasesc de fiecare data cand ies din casa si va las peste zile cu ultimul post, care este de altfel si cel mai actual. Cand revin, ma gandesc ca sunteti tot acolo, asteptand noutati/ idei/ chestii utile, cu incredere ca vi le voi oferi, desi uitandu-ma pe blog, nu asta e locul unde sa vrei sa revii atunci cand cauti ceva util…

Nu reusesc sa ma autodefinesc corect, motiv pentru care nu am facut asta pana acum nici cu acest blog. La intrebarea “despre ce scrii?” nu am un raspuns. Scriu confuz. Iau scrisul ca pe un exercitiu de pilates, care sa ma ajute sa ma coordonez mai bine. Simt cum ma incalzesc atunci cand scriu regulat, si cum ma racesc de tot dupa zilele de pauza. Cand ma reapuc, simt ca incep de la zero, in sensul in care caut sa sparg gheata dupa un moment de tacere.

… scriu zilele astea pe blog, cand am inceput sa rasfoiesc net-ul si m-am linistit! Nu de alta, dar parca nu-mi iese sa imi duc gandurile pana la punct. Fara puncte nu am fraze… Fara fraze, fara cuvinte (sigur am mai zis chestia asta, fiindca parafrazez in diverse contexte situatia studenteasca de acum cativa ani “fara bani, fara cuvinte”)

Asadar, azi am mai multe ganduri diluate pe care nelegandu-le in niciun chip intre ele la pun random:
- ce promisiune iti ofera oamenii pe care ii cunosti? ce promisiune ofer eu celorlalti? cum ar suna o declaratie personala de pozitie in 8 cuvinte? (nu mai stiu unde, dar am citit la un moment dat despre asta)
- te poti preface ca iti pasa
- ideile noi apar intr-un mediu dezordonat?

Din categoria “sa facem cate o lista pentru orice” azi va propun cateva indicii culese din situatii reale si personale care dovedesc ca oamenii sunt capabili sa fie… amabili :) Asadar:

1. tipa care iti sterge lentilele intr-o zi ingrozitor de ploioasa si iti regleaza bratele de celuloid doar pentru ca ai intrat in magazinul de specialitate cu ochelarii in mana, uda leoarca
2. colega care te roaga ocazional sa o ajuti si niciodata nu-ti reproseaza cand te iei cu altceva si lasi lucrurile alea pe ultima suta de metri
3. un sef care nu a ridicat niciodata vocea intr-o discutie, nici cand toate argumentele au fost de partea lui
4. cineva cunoscut care te tolereaza cu toanele si dispozitiile de peste zi, fara sa te judece
5. tipul care pentru orice invitatie pe care o lanseaza se asigura ca ai cum sa ajungi inapoi acasa in siguranta

Ati vazut cat de diferite par lucrurile cand cineva se implica alaturi de tine in chestiile in care tu crezi? Sau cum te poate contagia cineva cu entuziasmul sau atunci cand tu stai in dubii? Dar ati vazut cum, in aceeasi masura, sunt oameni care mai rau incurca din dorinta de a ajuta?

Mie mi se pare nedrept sa profit de energia buna a celor din jurul meu pentru a face lucrurile sa mearga pentru mine. In egala masura, refuz, aproape spasmodic, oameni care insista sa accept lucruri pentru care nu sunt pregatita, cu riscul de a rata idei bune.

Nostalgia e un sentiment foarte util si exploatat pentru actiunile de comunicare. Vedeti mai jos cum l-am folosit eu ieri, din joaca!

Pentru ca weekendul asta am fost la intalnirea unei generatii care s-a regasit dupa mult timp si care mi-a reactivat o serie de nostalgii de pe vremea mea dar si pentru ca am avut aproape 24 de ore de activitate (de la 5 dimineata pana noaptea dupa 3), am compensat lipsa de nesomn cu cateva postari pe twitter care au aparut ca urmare a discutiilor/ parerilor/ intalnirii avute si a amintirilor evocate cu ocazia revederii.

Iata cu ce mentiuni m-am jucat ieri:
#pevremeamea guma de mestecat se impartea frateste chiar daca nu eram frati :)
#pevremeamea cautam macris si mancam corcorduse inainte sa fie coapte
#pevremeamea faceam cazemata din zapada si lingeam turturi. jucam castel si purtam uniforma. si aveam inviorare in pauza mar
ce delicatesa erau bomboanele cu gem de #pevremeamea :))
prietenii nu erau dusmani #pevremeamea >:)