Desi in 2010 mi-am cam potolit setea de meetinguri si oameni noi (a se citi “de cunoscut”) imi dau seama ca oricat am gusta de sete nu ne putem satura decat pe termen scurt.  Si pentru ca e inutil sa ai “prieteni” virtuali daca nu ii stii langa tine (zau! :P), mi-ar placea sa ii intalnesc intr-una din cele 364 de zile ramase pe cativa dintre cei pe care i-am descoperit aici intre timp. Inainte sa incep (primul link e bonus, da?), am o recomandare speciala pentru Leodoleta: linkurile de mai jos duc in mare parte pe Facebook ca stiam ca nu iti place zona asta deloc >:) Asadar, oare cand ma vad cu:

Dupa o seara in rosu, era si timpul pentru ceva si mai plin de provocare saptamana asta: primul interviu despre Croquante Spoons, cel mai snob :D proiect din 2010, dupa il numeste Corina Georgescu a.k.a. idaho ;) Am discutat vreo doua seri (ba chiar nopti) la rand, despre ce inseamna social eating si antropologia gustului, iar Corina a pus in ordine toate ideile (si diacriticele :D).

Asadar, cititi va rog aici povestea a doua linguri crocante care se incapataneaza sa forteze prin metafore obisnuintele celorlalti de a privi si de a descoperi mancarea. Pentru ca, inainte de toate, vrem sa intelegem DE CE :)

PS: Daca am fi fost barbati, probabil Croquante Spoons (Facebook || Twitter) ar fi aparut la bere. Dar asa, a aparut la o plimbare pe strada :))

Citesc intr-unul dintre ghidurile care trateaza manierele ca mai toate ghidurile de acest fel, si in special cele din lumea anglo-saxona unde comportamentul este foarte ceremonios, nu pot concepe comportamentul uman fara cuvintele “te rog” si “multumesc”. Pentru ca in aceste doua cuvinte simple, banalizate, sta esenta bunei cuviinte, lucru stiut de sute de ani de carturari si invatatori. Ati observat de exemplu, cum modul de functionare a limbii engleze in vorbirea curenta impune vorbitorului sa fie politicos? Se zice ca in engleza nu poti da nici macar un ordin fara sa te gandesti la cuvintele “multumesc” si “te rog”.

Politetea e insa intr-un mod particular impunatoare, la fel cum si “multumesc” obliga! “Multumesc” e ca o ofranda conversationala care forteaza la un raspuns tip, cum ar fi “cu placere”. A multumi rostind cuvantul e ca si cum, intr-un fel neconstientizat, faci un troc lexical. Poate nu voit, dar puterea acestui cuvant transmite obligatia unui adaos verbal de tipul “cu placere”, care la randul lui e menit sa incurajeze reciprocitatea.

Deci Piticu bea apa plata cu lamaie iar Titus intra la apa. De 3 ori!!! Oare el e impermeabil? Vedeti si voi in clipul de mai jos.

PS. Cu aceasta ocazie declar public ca am invatat sa urc filmulete pe blog. Si eu m-am chinuit aproape un an cu posturi de peste 300 de cuvinte >:P

Cand am primit invitatia de a modera BizCamp, editia a 4-a, eveniment la care am participat azi pentru prima data, am fost extrem de incantata de idee. Cand am inteles ca trebuie sa pregatesc si o prezentare m-am speriat, fiindca de regula asta e reactia naturala pe care o am in fata a ceva ce cred ca nu stapanesc.

Cu toate acestea, frica este unul dintre resorturile care ma pune cel mai mult in actiune. Biologic, frica duce la secretia de adrenalina, un hormon care alerteaza intreg organismul si ne face vigilenti. Asa se face ca azi am ajuns sa povestesc studentilor si tinerilor profesionisti despre micile mele realizari infaptuite… din frica. Sper ca si voi sa gasiti ceva din care sa extrageti sens si care, de ce nu, sa va inspire.

In prezentarea mea veti gasi cronologic exemple personale din ultimul an, care reprezinta de altfel initierea mea (intr-o lume) publica. De asemenea, voi aminti si cateva lectii pe care le-am primit in acest timp, constienta fiind ca ele vor determina alte lectii noi care sunt orientate spre viitor.