Eu cred ca relatiile sunt ca o sala de sport :) Locul unde mergi sa te antrenezi. Unde iti e permis sa gresesti pana intelegi ce si cat poti sa oferi dar si cat vrei sa primesti in schimb. Unde vezi transformarile in tine doar daca efortul tau este constient si constant. Relatia, la fel ca si sala de sport, ar trebui sa fie locul unde sa inveti sa te simti puternic si sigur pe tine. De ce nu este intodeauna asa?

Pentru ca nu orice iesire in cuplu (urasc acest cuvant) este intr-adevar o relatie. Faptul ca aleg sa stau cu cineva fiindca imi dau seama de confortul de a avea pe cineva alaturi, insa nu gasesc ca e nimic de apreciat la celalalt, nu este cu nimic mai mult decat o modalitate placuta de a-ti petrece timpul. Cand tii la cineva suficient de tare, incat sa nu stai doar pentru ca iti place cum zambeste/ ca te priveste intr-un fel aparte/ ca arata bine si te pune si pe tine in valoare/ ca faceti vacantele impreuna, deci cand ti-ai spus in fata oglinzii ca nu acestea sunt motivele care te fac pe termen lung sa lasi de la tine, atunci constientizezi ca intr-o relatie trebuie sa muncesti cu limitele fiecaruia in parte pentru transformarea celuilalt.

Si mai e ceva! Ne mintim! Da, ne mintim, cand nu ne asumam fata de noi insine intentiile reale pentru care alegem o relatie. Nu conteaza ca avem pe cineva de dragul aventurii (sunt atatea jocuri de adrenalina in genul asta de relatie ca poate iesi ceva misto daca nu complicam inutil lucrurile), ca am gasit pe cineva cu care ne distram, ca avem cu cine sa impartim grijile ori ca, iata, am dat peste cineva care ne intelege si se gandeste la noi, ori ne ajuta sa descoperim lucruri si chiar in final sa ne redefineasca. Fiecare e dator fata de el insusi sa isi ia ce are nevoie, insa greseala (au acceptat oare in edita recenta DOOM cuvantul asta cu “ea”?) e atunci cand nu ne asumam ceea ce alegem….

Avantajul relatiei tocmai asta ar trebui sa fie: ca pe termen lung iti da o definitie despre sine pe care sa o slefuiesti. Si mai e ceva: poate nu toate relatiile in care ajungem sunt ceea ce ne dorim cu adevarat, dar pentru a atinge nivelul de a avea ce vrem e necesar sa luam ceea ce primim din fiecare relatie, cu sinceritate ca ne bucuram doar de ceea ce avem nevoie la momentul respectiv fara sa judecam lipsurile partenerului in incercarea instinctiva de a-l face pe gustul nostru.

Cand o sa consumi ceea ce ai avut de primit dintr-o relatie o sa fii pregatit (si natural o sa vrei de la sine) sa ceri altceva si, de ce nu, in alta parte daca partenerul tau are neputintele si limitele lui pe care, in ciuda placerii de a te avea, nu e dispus sa si le depaseasca. Singuratatea e grea si urata insa poate fi si regasire de sine, timp de lucru, intretinerea unei pasiuni, la fel cum o relatie poate fi doar distractie sau efortul de a invata sa il acceptam pe celalalt.

Nu cred ca suntem mai fericiti nici in relatie, nici in afara ei, insa cred ca niciuna dintre situatii nu ne aduce atata nefericire si frustrare cat putem aduna atunci cand nu acceptam imaginea despre sine asa cum o vede celalalt…

Zilele astea sunt in transa… Fata de propria dimensiune si de noile straluciri ale soarelui. Daca in natura fiecare lucru este ciclic, inseamna ca pentru actul creatiei este esential un anumit grad de distrugere. Brusc, primavara nu mi se pare proaspata si vesela! Si doar ca noul ia locul vechiului. Stiati ca femeile pentru a fi productive trebuie acceptate cu latura lor distructiva? Sunt femei care nelasate sa se manifeste, ajung sa se exprime prin depresie, agresivitate, egoism, ciuda, incapatanare, nervi. Nu-i asa ca ciuda este tipic feminina? Latura distructiva a femeii este imprevizibila, vulcanica si are potentialul de a fi catastrofala.

Ca sa fie creativa, o femeie plateste cu toleranta, rabdare si supunere. Timp in care acumuleaza nevoi, tensiuni, dorinte. Am renuntat sa mai apreciez oamenii dupa cat de multe se pricep sa faca. Admir insa puterea oricarei femei autentice. Dar ma intreb: cum ar putea o femeie ne-iubita si fara dorinte implinite sa creeze armonie in jur chiar si cand este competitiva si eficienta? Nu cantareste mai mult sa invatam cum aducem echilibru in viata noastra decat sa fim performanti?

Dezechilibrul sustinut si constant suspenda intelegerea, bunavointa, ajutorul reciproc in ciuda prieteniei. Asa cum eu m-as soca de povestea mea spusa de altii, tot asa o prietenie necrozeaza si devine distructiva cand persoanele din jur ne accepta doar cu o latura a fiintei noastre. Dar ca sa ne iubim, mai ales ca femei, trebuie sa ne acceptam in toate dimensiunile noastre! Somnoroase, energice, cu pofte, cu diete, cu ganduri, cu amintiri, cu ambitii.

Trebuie sa ne intelegem reactiile si pattern-urile dupa care gandim. Sa vedem ce simtim si unde simtim aceste emotii. Cand ne apar gandurile si cum le lasam sa infloreasca. Cum ne luptam cu propriile temeri…

Oare cat de diferit poti fi daca iti propui sa te porti asa? Cat poti sa sochezi afisand la alegere una cate una laturile pe care le ai? Ai putea raspunde cu un zambet la lucrurile care te enerveaza? Cate schimbari constructive esti pregatit sa faci atat pentru tine cat si pentru ceilalti?

Mi se pare ca iubirea este grea si riscanta. Mi-a luat ceva timp sa ma prind ca nu asta este marele vis de implinit. Cu toate pericolele ei, nu neg insa ca merita traita. Dar eu alerg dupa altceva! Traim intr-o lume in care trebuie sa luam singuri initiativa de a gasi cele mai potrivite metode pentru a obtine o stare de pacea mintala. Singuratatea pentru barbati poate insemna libertate. Pentru femei este un viciu. Dar am ales deja: in maratonul meu dupa satisfactia mintala ma bucur de cata libertate pot!

Iubirea este oxigenul unei gandiri efervescente, desi nu toti iubim. Este vechiul nou, desi nu suntem toti noi in trairile noastre! Sa mentii o stare veche in armonie presupune multa autodisciplina. Sa asimilezi reinnoirea te solicita sa fii riguros cu excesele. Se zice ca nu este niciodata prea tarziu pentru un nou inceput. Dar, cand e ne-iubire, cum retraiesti un inceput vechi simtindu-l ca pe unul nou?

Dar oamenii care striga de frica sau de fericire au si ei patimile lor. Sunt vizibili si stii de unde sa-i apuci. Ii poti traduce. Cand strigi eliberezi tot ce altfel ai fi tinut ascuns in tine. Mai dificili sunt cei care tac. Tac cand le e frig, cand le e rau, tac cand vor sa iubeasca si sunt iubiti, desi vocea lor interioara le rasuna puternic in cap. Cu oamenii care tac ai mai multe sanse sa vorbesti, dar mult mai putine sa te intelegi. Ei iti lasa impresia ca niciodata nu s-a spus totul. Sau ca ce s-a spus are mai mult de un singur sens. Cei care tac, desi nu spun prea multe, dau mai multe sensuri vorbelor.

Sunt oameni care vorbesc si oameni care pot doar sa taca. Dar viata nu e pur si simplu roz. Penduleaza intre culori si, mai mult decat atat, penduleaza intre nuante de culori. “Niciodata alb, niciodata negru” asa am auzit. La fel ca si viata, oamenii si relatiile pe care ei le stabilesc sunt nuante. Pentru ca si relatia are o viata a sa: se inflameaza, se aseaza, ajunge matura, se transforma. Iar oamenii si relatiile se ingrijesc daca vrei sa iti vorbeasca despre ce vrei tu sa auzi. O relatie trebuie ingrijita in fiecare zi, in fiecare minut, asa cum ingrijesti un copil. Nu prea iti lasa timp sa taci. Dar uneori trebuie sa taci ca sa fii auzit. Cand vorbesti mereu si mereu creezi o noua stare de tacere. O tacere prin vorbe! Cand vocea ta se aude in permanenta devine fundalul sonor pe care ceilalti, ajungand sa il ignore, isi construiesc textele. Oare muzica face filmul?

Ca sa scrii mai mult trebuie sa citesti mai mult. Oare ca sa vorbesti mai des trebuie sa asculti mai mult? Cred ca sentimentele epuizante scot vocea din noi. Sau o ingroapa. Vad oameni care nu mai au ce sa isi spuna. Nu se deranjeaza unul in prezenta celuilalt, dar au ars dialogul relatiei prea repede. Imi e teama sa stiu ca indragostiti sau amanti, sefi sau colegi de apartament, vanzatori sau pacienti, parinti sau prieteni nu vom mai avea intr-o zi ce sa ne spunem.

Puse cap la cap, eu cu mine am trait sute de zile in tacere sa pot sa imi ascult propria voce. Vorbesc cu vocea mea pe tacute. E dialogul mut in care vars cele mai multe vorbe. Dar mai sunt poate tot atatea zile care trebuie sa treaca sa invat sa fac vocea mea auzita.

Tu cui spui ce ai pe suflet? Cui ceri sfaturi, pe cine scoti la o vorba? La cine iti depozitezi ideile si emotiile? Cat de tare e vocea gandurilor tale? O aude cine trebuie?

Credit foto

Daca sunteti de-acord pana aici, nu va intrerup lectura mai departe. Daca nu avem acelasi punct de pornire, nu mai cititi. Comentati direct cum vedeti voi generozitatea si cat de mult v-a ajutat in ultimul an-jumatate intr-o tara carpato-danubiano-pontica numita Romania.

Mai jos vorbesc despre generozitatea care genereaza reprosuri. Sa fim seriosi: generozitatea nu e intotdeauna rasplatita! Este modalitatea amabila de a ne expune si de a intra in gratiile celorlalti…

Pentru unii este manifestarea refuzului de a-si asuma propriile slabiciuni ascunse in spatele gestului de a darui. A da ne pune pe umeri o anume potenta care ne face sa ne simtim capabili. Sau superiori in ochii nostri cu care ne privim multumiti ca noi putem. E un anume fel de generozitate agresiva care marcheaza o nevoie de putere a celor care o imprastie excesiv in jur.

Pe de alta parte, a raspunde cu generozitate fara a a pretinde nimic in schimb, te face disponibil si lipsit de selectivitate cu obiectivele personale. Cineva care ofera fara sa ceara ceva in schimb este considerat un om slab care mai degraba se pierde printre neputintele si dorintele celorlalti decat sa isi consume puterile pentru dorintele pe care i le propune propria persoana. Pe undeva, generozitatea te face incapabil sa te strecori ca sa fentezi si cu ce uneori nu e drept. A raspunde cu generozitate, din pacate, nu te face decat sa pierzi respectul celor care indraznesc mai mult si care stiu ca visele devin realitate atunci cand fentam realitatea.

Azi generozitatea nu mai este un gest de dreptate care sa indrepte un dezechilibru social, e gestul vazut ca afirmare de sine: o modalitate de a ne face utili si de a iesi din izolare, captand un moment de atentie. A fi generos intr-o lume care nu cauta recunostina, inseamna sa fii constient ca gestul tau, daca nu are si alte substraturi, incetineste si ingreuneaza un proces, pentru ca nu intretine un schimb de roluri intre cel care o data ce a primit, la randul lui, va trebui sa ofere.

Generozitatea oficializeaza inegalitatea dintre debitori si creditori dar schimbul total nu va avea loc oricat de puternic alterneaza aceste roluri. Nu ne plac cei care pot oferi mereu, oricat, pentru ca gestul lor zdrobitor, pe langa faptul ca va fi considerat arogant, ne reafirma aceste diferente. Iar cei care ofera pentru a cumpara disponibilitate nu ii plac pe cei care raspund cu generozitate pentru ca vor parea serviabili si mereu disponibili. Si stim ca in zilele noastre disponibilitatea nu e gratuita…

Oare cand a incetat generozitatea sa mai fie o calitate?!

Comparatiile ne permit sa surprindem esenta dar sa pastram umorul. Si, de ce nu, sa fortam lucrurile pentru a le duce catre finalul pe care il construim noi. Cu toate acestea, nu putem nega faptul ca, la fel ca si in publicitate, ne place sa fim amagiti desi suntem constienti ca nu tot ce vedem este ceea ce pare.

Preferam fictiunea in locul realitatii, pentru ca realitatea este de cele mai multe ori imperfecta si aspra. Iata o idee, buna de exploatat pentru ziua indragostitilor: ne place atat de mult sa ni se spuna povesti care corespund dorintelor noastre, incat avem nevoie sa le credem!

Este si motivul pentru care ne lasam purtati in jocul seductiei care amesteca puterea, controlul si supunerea cu intriga, pasiune si fantezie. Suntem atrasi de ceea ce gasim captivant, desi stim ca particularitatile unei capturi sunt surprinse tocmai in actul violentei si al prinderii.

Cand nu indraznim sa spargem reguli autoimpuse, ne lasam deposedati de noi insine si sedusi. Jocul seductiei te face sa te simti special si nu exista om care sa nu-si doreasca sa se simta asa.

Traim o normalitate care nu e confortabila. Degeaba avem vise daca ele nu se sincronizeaza cu nevoile noastre. Este ca si cum ai primi un pahar din cea mai fina sampanie, cand tu simti ca te deshidratezi de sete. Dar, la fel ca intr-o relatie, sansa de a primi roluri pentru care nu suntem pregatiti se voaleaza daca nu vedem provocarile.

Eu cred ca si tie iti place sa te abandonezi intr-un joc plin de patima, fiindca doar atunci cand incetezi sa mai fii atent cu tine insuti ti se pot intampla lucruri noi. Poate de aceea, unii prefera sa isi traiasca dorintele cu frica de final. Si totusi vreau sa stiu: tu alergi dupa trenul care pleaca din statie cand stii ca oricum vine altul in loc?

Cand portretul nostru este scanat de ochii altora, siguranta de sine este in alerta. Sunt unele femei slabe, care se vad mereu grase doar pentru ca la un moment dat cineva, candva a facut o gluma pe seama corpului lor. Sunt si femei care intr-adevar arata bine, cu un corp armonios, piele curata, picioare lungi si a caror siguranta de sine inca mai scartaie desi in multe situatii frumusetea lor le-a fost confirmata. Intr-o poveste in care printesa nu crede in frumusetea ei, orice compliment devine frustrare.

Daca natura a fost generoasa, frumusetea unui trup se exerseaza  si se intretine. Cand insa frumusetea corpului, chiar si intretinuta,  nu reda in toate situatiile increderea in sine  inseamna ca increderea vine si din altceva. Poate din acele cazuri cand simtim ca suntem implicati in povesti pe masura perfectiunii si armoniei propriului chip. Sau cand simtim ca universul e drept fata de noi!

Pe de alta parte, increderea poate sa existe si in lipsa frumusetii atunci cand stim sa seducem. Cand ne jucam rolul de cureritori, orice prada pe care ne-a asumam ca recompensa ne consolideaza puterea de a fi imperfecti dar seducatori. Si sa seduci cu ajutorul defectelor, spune despre capacitatea ta de a te vedea pe tine insuti la fel de multe pe cate spune modul in care o femeie se lasa invinsa de propria frumusete. Pentru ca o femeie care arata bine isi anuleaza singura frumusetea cand e nesigura.

Si totusi, daca frumusetea nu ajunge sa ne faca siguri de noi insine, cat de multe elemente trebuie sa existe pentru a fi suficiente? Siguranta nu se hraneste doar din  sanatatea, virilitatea si armonia corpului? Aratam bine, suntem fericiti… Nici din implinirile apreciate de ceilalti? Ne-am realizat, suntem fericiti. Nu ne e de-ajuns sa avem o familie care ne sprijina, ne iubeste si ne intelege pentru a fi siguri pe ce suntem? Stam chiar si langa oameni pe care nu ii iubim, facem chiar si ce nu ne place, continuam sa fim platiti chiar si pentru lucruri pe care le uram. Dar facem toate asta pentru ca ele  ne confirma ceva din reputatia personala. Iar reputatia personala ne hraneste cel mai bine fericirea.

Cred insa ca fericirea este autosuficienta si neproductiva! Cred ca e de preferat sa existe siguranta de sine, iar ea sa vina dintr-o impacare de sine. Dintr-o sinceritate pe care ti-o asumi sa o expui: sa arati cum esti in spatele imaginii pe care vazand-o, ceilalti o hranesc. Siguranta sta in toate acele ocazii cand am fi putut demitiza perceptia glamuroasa a cuiva despre noi si am facut-o! Pentru ca nu conteaza ca se vede ca suntem frumosi, realizati, cu familii bune si nici ca imaginea noastra sociala este una fericita pana nu facem pace cu noi insine…

Mereu aceiasi oameni o intampinau: stia toate vanzatoarele de ziare, care dintre ele e docila, care zambeste sincer si cu care era mai bine sa vorbesti cat mai putin. La ziare era mereu deschis, mereu erau stiri de aflat! Tot asa cum era si la pravalia cu jucarii: o forfota continua, unii radeau, altii erau nervosi ca nu mai gaseau loc de joaca insa mereu se intampla ceva surprinzator si neprevazut. Un loc unde te lua cu ameteala sau iti salta inima cand se primeau jucarii noi.

Vanzatorii de jucarii devenisera amantii perfecti: isi tineau mereu supararile in buzunar special sa fie amabili. Ei gaseau mereu cate ceva sa iti zica si sa iti mearga bine. Imposibil sa fi trecut pe acolo si sa nu fi intrat in vorba la fel ca si cu un vechi amic care le asculta pe ale tale fara sa te judece. Iar cand un amant nu se ia de tine in cele 15 minute ale tale de faima, fiti siguri ca el va fi acela care iti va lasa mereu timp sa te bucuri de tine insati.

Pe strada cu vanzatori, trecatori si jucarii cei de-ai casei stateau impreuna uneori iubindu-i pe vizitatori mai mult decat erau ei iubiti de acestia. Felinar cu felinar se reflecta parca pe cupola cerului fara niciun nor. Chiar si cand ploua, norii pareau ca vata de zahar desi nu era deloc asa.

Si ea mergea zi de zi pe strada ei luminata, poleita si vegheata de Zeii Norocului. Si desi si-a mai imaginat-o restaurata si carpita pe alocuri, nu a vazut-o niciodata altfel decat cum se obisnuise ca era. A fost de-ajuns sa o vada pustie pentru 4 minute si a simtit ca se sufoca: ii pasa mai mult decat crezuse…

S-a mai intamplat ca intr-o zi Zeii Norocului sa fie obositi, iar alta data sa motaie pentru un an intreg. Ba chiar uneori s-au dus direct la culcare cand ochi tristi ii asteptau la masa. Cu toate acestea, vanzatoarea de ziare a continuat sa stranga maruntis din ziarele ei vandute cu rugamintile cerului, iar la jucarii amantii veseli nu au fost nicicand altfel decat disponibili. Cand Zeii dorm poti sa ramai modest pe strada ta o viata intreaga. Cand insa nici Dracul nu mai lucreaza strada asta nu e decat o mare groapa!

Credit foto

El isi defineste barbatia prin realizarea propriilor vise. Chiar si in cazul in care inca nu le-a finalizat, pentru a fi barbat el trebuie sa fie implicat in concretetea planurilor sale. Dar barbatii isi urmeaza visele nu numai pentru ca ele sa prinda viata ci si pentru ca se judeca pe ei insisi in relatie cu ceilalti barbati. De aceea, indiferent de mijloace, pentru un barbat conteaza doar sa ajunga acolo unde isi doreste.

Dincolo de ambitia din aceasta stare afectiva, influentata si sustinuta de judecata celorlalti barbati, un barbat simte nevoia sa fie vazut. Nu doar de barbatii in raport cu care se defineste, cat mai ales de femeile pe care si le doreste. Fiindca un barbat care isi doreste sa fie cel mai bun stie ca asta este catalizatorul eficient cu care poate impresiona si in final cuceri o femeie. Asadar, barbatul se concentreaza pe scop, a carui finalitate trebuie sa fie un premiu. Pentru el motivarea sta in recompensa, iar acest tip de comportament este scris in orice ADN masculin.

In cazul in care barbatul este realizat si s-a definit clar prin ceea ce este, ce face si cat a acumulat, premiul lui este femeia pe care vrea sa o cucereasca. Fie ca o iubeste sau nu, el se va stradui mai mult in raport cu ea, atunci cand se simte special si recompensat. Iar timpul, efortul de a fi eleganta, zambetul sau vorba buna oferite de ea lui nu sunt altceva decat variante de a fi astfel rasplatit si complimentat. Dar barbatul nu lupta pentru recompense, el vaneaza pentru trofeu!

De aceea cand are planuri cu o femeie un barbat actioneaza, dar, desi barbatii au mereu un plan, nu mereu sunt dispusi sa plateasca pentru ceea ce cauta. Cu atat mai mult, in jocurile pe care le practica, el are nevoie de la bun inceput de regulile dupa care se fac jocurile. Nu doar pentru a-si da seama daca e pregatit de provocare dar si pentru a vedea cat trebuie sa investeasca in solicitarile unei femei, evaluand daca este sau nu costisitoare pentru el. Posibil ca a oferi respect/ atentie/ intelegere sau afectiune unei femei careia ii doreste intimitatea sa fie un pret considerat de el prea mare de platit. Si atunci, din partea lui, jocul este lipsit de tandrete, timp si resurse.

Este evident ca asteptarea nu are rost pentru un barbat: el stie ca e antrenat sa ofere iar femeia e educata sa primeasca. Si, desi vazut ca irelevant, sunt mai putine cazurile cand un barbat va cruta timpul asteptarii cerand, si incomparabil mai multe cele in care se va juca asteptand. Asteptand ca standarde si cerinte sa ii fie impuse. Barbatii fac ce vor ei cand nu au reguli clare/ simple/ intelese dupa care sa joace, dar femeile pare ca fac ce vor ele mereu. Cu toate acestea, un barbat se va spala mereu pe maini intr-o relatie, si cu atat mai lejer intr-o nonrelatie, atunci cand o femeie nu stie, nu vrea sau nu poate sa isi negocieze cat refuza si cat ofera, cat e pregatita sa dea si cat primeste.

Tocmai de aceea, constient ca in jocul acesta nu el decide cu adevarat, un barbat va face tot ce poate pentru a convinge o femeie ca merita beneficiile ei fara a mai trebui sa dovedeasca acest lucru. Barbatul este in primul rand infidel pentru ca poate! E infidel si atunci cand nu a devenit asa cum vrea si cum trebuie sa fie si cand nu-si da seama cum va reusi stand doar cu o singura femeie. Insa intodeauna barbatul va accepta cu usurinta sa fie intim cu alta femeie fiindca vede in asta un mod de a se relaxa si fiindca stie ca intodeauna se va gasi o femeie care va vrea sa se culce cu el!

Daca dragostea unei femei e calda, romantica, rabdatoare, neconditionata, dulce, emotionala, inimoasa, felul in care iubeste un barbat e puternic, fascinant si dens ca untul rece. Femeile iubesc irational, fac greseli, sparg conventii, enerveaza, insista. Dar acest mod ciudat si ilogic al lor de a iubi a trecut demult testul timpului. Un barbat iubeste simplu, direct, afisandu-se cu femeia la care tine si revendicandu-i public un rol, pe care il expune in fata celor importanti pentru el. Cand vrea sa se simta util barbatul ofera femeii ceea ce ii trebuie si are nevoie, desi instinctiv nevoia lui este de a o avea fara alte fandoseli.

Si in aceasta mecanica sexuala, dintr-o relatie sau din afara iubirii, un barbat nu va vorbi sa se descarce ci in cel mai bun caz sa rezolve problema. Nici nu va raspunde la intrebari ci in cel mai bun caz va da solutii. De cele mai multe ori nu va vorbi deloc, intrucat pentru el discutia de dragul discutiei e irelevanta. Si desi o discutie premeditata le indica o problema iar “trebuie sa vorbim” e pentru barbati cum e usturoiul pentru vampiri, un barbat experimentat va sti sa descifreze starile afective ale unei femei de care o va deposeda in primul rand prin dialog. Uneori nu zicem nimic pentru ca nu stim, dar se intampla si sa nu zicem nimic pentru ca ajungem sa stim prea multe.

Cu putin sau cu prea multe, pentru a intelege barbatii trebuie sa discuti pe terenul lor! Dar daca solutia pare simpla, drumul pana acolo e anevoios! Nu intotdeauna ne displac jucatorii, dar mai mereu ne displace jocul cand e cinic, dur si urat!

- a se inspuma ca baltile de la gura canalelor
- lipsita de satisfactii ca o ploaie lenesa de 5 zile
- razvratit ca o ploaie neanuntata
- in verde si indigo, cum e vremea dupa ploaie
- stors de nervi
- cu palmele ude
- sfideaza la fel cum soarele insulta norii
- norii care aduc prostratia din celula domestica
- puturos si fiert ca varza de Bruxelles
- umed ca o umbrela
- ploaie afrodisiaca
- stropit ca intr-o speculatie filosofica
- ploaie calda ca pentru fetele linistite si visatoare
- stropii se lasa greu chiar daca urma o ploaie usoara
- o viata innourata fara strop de iubire
- a sfarsi neputincios
- paradoxal ploaia desi te obliga sa te grabesti te face sa pierzi mai mult timp
- pana la os
- bilantul dintr-o zi cu stropi
- impermeabil la solicitari simple
- balos ca o mancare de bame

Pentru voi cum e?

Un barbat bun isi iubeste neconditionat femeia-mama, o intelege dar nu o moralizeaza, o ajuta dar nu se face dependent de cerintele ei din neputinta. Inoveaza in alegeri si face mereu alegeri proaspete. Unui barbat ii sunt ingaduite multe dintre cele care se fac si mai multe dintre cele de nefacut, sub haina impermeabila a discretiei.

Pe o piata corecta egalitatea dintre barbati si femei nu isi are rostul. Mireasa inca imprumuta numele sotului dupa casatorie ca o forma de renomizare a femeii. Iar aceasta forma inca se bucura de apreciere desi femeia desemnata cu un nou nume e lasata fara o parte din ceea ce era pana atunci identitatea ei.

Cand interactiunile nu sunt doar apa de ploaie, ci provocari frumoase, ele pot regla chimii, energii, entuziasm si pasiuni si atunci nu sunt doar situatii dominate de incordare din care unul trebuie sa cedeze, sa iasa sau sa scape. Exista cazuri cand barbatia ineficient folosita alimenteaza relatiile cu stres nu cu hormoni. Legaturi de birou cu umilire in dialoguri scrise  nu cu umor.

Femeile tanjesc dupa forme alternative de roluri potente si eroice doar cand nu se simt apreciate si nici recunoscute pentru propriile calitati si aptitudini! Aroganta agresiva si gratuita a unui barbat poate degrada feminitatea uneori mai mult decat o poate face pierderea libertatii pentru fiinta umana.

Barbatii pierd cand sunt egoisti, lasi sau joaca murdar. Mai ales in fata unei femei. Pierd si mai mult cand isi neaga virilitatea prin vestimentatie de etern adolescent. Pierd cand se impun prin raspunsuri care pot scarbi pentru toata viata o femeie. Si mai ales pierd cand invadeaza proprietatea comuna cu dorinte abrutizate a caror singura implinire e menita sa ii gadile in barba.

Un vanator ar putea sa jeneze cu lipsa lui de a pandi oportunitati dar un barbat compromite definitiv admiratia unei femei prin sensibilitatile lui cu sens unic. Exista o stiinta de a fi prezent langa o femeie fara a avea o disponibilitate mereu intentionata pentru a dovedi ceva. Un barbat bun e un barbat natural. Iar barbatii naturali nu au filtrele alterate.

Credit foto: Camabs