De ce nu renunti?
Eram in sala de asteptare la homeopat. La consult era un domn trecut de 45 de ani. Dupa ce a putut fi incadrat intr-o tipologie a primit schema de tratament si o scurta recomandare: “Incercati de azi inainte sa nu mancati grasimi, zahar si sa renuntati la cafea”. Am auzit un oftat agresiv si un raspuns cu jumatate de gura. Medicul a reluat: “Inteleg ca va este greu dar macar in zilele cat luati tratamentul. Sa vedem cum va simtiti…”
Sa zicem sa suferi de ceva care te sacaie de mult timp. Si ca au trecut anii asa tot incercand sa vezi ce e. Nu te-ai obosit sa faci investigatii pentru ca inca mai crezi ca nu esti cu adevarat bolnav ci e doar o stare pe care o ai din cand in cand. In timp aceasta stare de suferinta a devenit normalitate pentru tine. Te-ai obisnuit cu disconfortul si traiesti intr-un cerc in care starea de bine alterneaza cu cea de rau…
Totusi, sunt perioade cand starile se agraveaza. Si intr-o perioada din asta, dinadins aparuta in viata ta ca sa te scoata din casa, ajungi la un specialist. Iar el, dupa ce sta de vorba cu tine, incearca sa afle starile tale recurente si sa inteleaga mecanismul dupa care functionezi, iti cere sa renunti la 3 lucruri. Lucruri fara de care poti trai vesel si fericit in continuare, fara de care celulele tale functioneaza mai departe iar metabolismul tau nu are de suferit. Iar drept raspuns, ca si cum iti e prea greu sa iti dai tie insuti o sansa, tu oftezi dezamagit.
De ce? De unde obsesia asta de a ne tine cu dintii de niste necesitati gustative? De ce facem alegeri bazate in exclusivitate pe placerea pe care o simtim in palat? De ce refuzam sa aducem noi alternative la ce bagam zi de zi in gura? Cati ani ii mai dai corpului tau pana cand va simti efectele? Gusturile zilnice tin de confort/ de capricii/ de stari. Si cand legam in mod particular un gust de o stare pe care vrem sa o reproducem cream in mod voit o anumita dependenta.
Pana cand vom lasa acest “ceva bun”, pe care fiecare dintre noi il stie mai bine si il place mai mult, sa faca legea cu noi? Nu e pervers ca pe termen lung starea noastra nu e deloc una de bine? Nu am intalnit nicio persoana care dupa Sarbatori sa nu fi regretat festinul la care s-a supus. Toti am mancat si tuturor ne parea rau: ca ne simtim prea plini, prea obositi, prea imbuibati…
Cred ca, macar din cand in cand, cand va izbeste foamea pe strada ati vrea sa puteti alege si altceva in locul covrigilor cu zahar si margarina care se vand peste tot. Poate chiar si la birou, ati vrea sa incercati ceva fresh, nou, placut in locul omniprezentei pizza. Mie mi-ar placea sa traiesc in orasul in care sa existe fast food-uri raw: de unde iti poti lua din mers cateva snackuri absolut nutritive si gustoase din nuci ori seminte peste care sa arunci repede o pasta de masline ori de naut, toate bine aromate si bogate in mirodenii. Sa poti rontai in timp ce astepti in statie bastonase de cruditati. Sa bei sucuri verzi pline de enzime sanatoase in loc de carbogazoasele care nu te hidrateaza desi poate le bei de sete. Iar in locul batoanelor de ciocolata sa gasesc la alegere trufe de fructe cu diverse tipuri de nuci…
Schimbarile produc stari de criza. Si alta solutie decat sa treci prin criza nu e. Sunt frustari, tentative de a trisa, minciuni pe care o sa ti le spui ca sa nu innebunesti. Insa in partea cealalta gasesti o impacare cu tine insuti pentru care nu trebuie sa mai cauti justificari. Gasesti o multumire nascuta din gusturi simple si asocieri facute corect. Dar tu alegi sa oftezi, crezand ca simplitatea asta te va usca de la radacina si vei muri de dorul orgasmelor superficiale luate din mancare…
*Post din sectiunea Sanatate, publicat in fiecare zi de joi, care exprima o atitudine personala legata de mancare, ganduri sau emotii.
Tweet
9 Responses
@Andra,saptamana viitoare reiau ideea de aici si o rafinez. Nu sunt pentru a te abtine de la “ceva bun” sunt impotriva obisnuintei de a asocia acest “ceva bun” cu stari emotionale negative.
@Alina Constantinescu, Pai nici eu :) M-am referit la alimentatie in general
Oricand, se poate renunta cu usurinta la orice obiceiuri, alimentare sau nu, atata timp cat acestea nu implica ceea ce indeobste este definit ca “adictie”. Dependenta. Renuntarea devine, sau cel putin asa cred eu, mult mai facila atunci cand trebuie aplicata sub spectrul unei boli, a unei suferinte.
Ce ne facem insa atunci cand, conform ultimelor studii peste care mi-am aruncat ochii, celebrul monoglutamat de sodiu sintetic sau sarea chinezeasca (cel care da “savoarea” deosebita a celui de-al 5-lea gust -umami), produs la scara industriala, ( Japonia, China, SUA, Germania sunt cei mai mari exportatori si se bat pe o piata incredibila, care a urcat la 4 miliarde de euro pe an) s-a dovedit a crea dependenta in aceeasi masura in care o fac alcoolul, nicotina sau drogurile de sinteza ?
O educatie sanatoasa a alimentatiei, inca din copilarie, face posibila si lejera renuntarea la obiceiurile alimentare gresit incluse in sintagma :tot ceea ce e bun ori e imoral, ori ilegal, ori ingrasa. Adictia catre produse superprocesate, “bogate” in tot felul de aditivi alimentari, o face imposibila !
Orice persoana vrea sa aiba parte de placere si sa evite durerea. Sau sa fie fericita si sa evite suferinta.
Problema dlui de mai sus este ca asociaza mancarea cu placerea iar dieta cu suferinta. Astfel, nevoia lui sa evite durerea provocata de dieta este un motivator mai puternic si mai intens decat sa caute placere in dieta. De ce face aceste asocieri este o poveste lunga… :)
Legat de asocieri, intamaplarea a facut sa vad intr-o patiserie cum puneau un pumn de margarina in aluatul ptr merdenele. Din clipa aia mi s-a taiat de merdenele, pateuri s.a.
@Chipuc, am experimentat in seara asta ceva: am lasat peste zi un pumn de nuci caju crude la hidratat in apa. S-au umflat si le-am pus in blender, cu coaja de portocala, vanilie si putina miere. A iesit o crema spumoasa, aerata, usoara si atat de buna ca nu mai e cale de intoarcere spre dulcegariile conservate in E-uri din supermarket :)
@ Chipuc : Exista pe pamantul asta vreo persoana care se afla “la dieta” altfel decat ca feedback la o minima suferinta ? (de orice natura ar fi ea, fizica sau psihica) Nu vreau sa intru intr-o polemica dar, definitia dietei mie imi pare suficient de clara : http://dexonline.ro/definitie/diet%C4%83 . Ce anume este gresit in a o asocia cu suferinta ? Sigur ca, aflandu-te in acest caz, o alternativa inteleapta este sa cauti placerea in marja de alimentatie care iti este permisa. Dar asta nu inseamna ca te ve simti la fel de fericit ca atunci cand aveai tot spectrul gastronomic la dispozitie. Iar daca asocierea mancarii cu placerea este vreo deviatie psiho-comportamentala, mi-o asum.
@Alina: multumesc ptr reteta, dau „la schimb” dovleac sau mere la cuptor cu miez de nuca, miere si scortisoara. delicios!
@Cristian: ca sa-ti raspund la prima intrebare, da (eu sunt una din persoanele astea si mai stiu vreo doua). Cat despre definitia din dex… realitatea e mai larga decat o definitie. :) Nu este nimic gresit in asocierea mancarii cu placerea (e natural!), beleaua apare cand asocierea asta se face doar cu un tip de mancare!
@Chipuc, total de-acord. M-am indragostit de dovleac acum 2 ani.
“Gasesti o multumire nascuta din gusturi simple si asocieri facute corect” – foarte, foarte adevarat :) Dupa ce treci de “crize” si te obisnuiesti cu schimbarea, totul pare asa natural si de la sine, incat te si miri cum de ai trait atatia ani mancand tot felul de prostii. Cred ca multi nu renunta pentru ca asta ar insemna sa se contrazica pe ei, le e greu sa recunoasca in fata lor ca gresesc cand vine vorba de alimentatie, asa ca se complac spunand ca “asta-s eu” sau “nu pot sa ma abtin”.