Despre prietenii dati la o parte…
In fiecare zi ne trezim din vise in ambitii. Pana cand vine seara trecem prin tot atatea dorinte cate am avut inainte de a sti ca le avem. Mereu si mereu transmitem catre noi insine mesaje care ne-ar domoli orgoliul. Tinem ochii inchisi si proiectam imagini.
Uneori in imaginile noastre apar oameni. Pe unii ii cunoastem, ne sunt prieteni… Cata vreme ii proiectam in vise si ii incarcam cu energia dorintelor noastre nespuse. De ce mintea simte nevoia sa faca ordine printre sentimente? De ce iubim cu mintea noastra si nu cu sufletul in palme?
Poate pentru ca “a gandi” iti justifica alegerile si iti contra-argumenteaza greselile. In timp ce sufletul, desfigurat de o lume pe care nu o intelege, se simte mutilat si vulnerabil.
Cand oamenii care credeau ca te cunosc descopera la tine propriile lor neputinte, devine mai presus de orice autoapararea prin selectie. Incepi sa ii indepartezi pe cei care nu te mai inteleg, pe ceilalti care nu vor sa priceapa ii lasi sa se indeparteze de la sine. Simti cum esti manipulat emotional dar te supui. Intre timp alte proiectii iti rasar in minte…
Exista in fiecare dintre noi o parte care este mereu la regim, fie ca tanjim dupa armonia trupului, voluptatea emotiilor sau un cerc social generos care sa ne absoarba problemele. Exista o mandrie de “a fi” cultivata, intretinuta si care nu tine seama de framantarile metafizice ale unui suflet ametit. De a fi cineva…
Prietenii au grija sa te pozitioneze imediat: e tipul de la liceu, e ala cu vila, e tipa de la banca, e isteata, mistocarul cartierului, dansatoarea… O repozitionare la nivelul cunoscutilor nu poate avea loc daca nu e urmata de uimiri si intrebari sfioase. Prietenii iti vor reaminti mereu de unde ai plecat, chiar si cand tot ce iti doresti tu este sa privesti inainte. Sau spre stele…
Uneori abandonam vise. Alteori abandonam oameni. Avem nevoie sa lasam deoparte ceva din noi pentru a ne regasi sinceritatea cu care trebuie sa fim. Pentru a stabili noi coordonate, pentru a face gesturi extreme, pentru a ne ascunde, pentru a aparea… Abandonul este gestul celor care sufera. Care inca nu s-au inteles pe sine si, asa fiind, cum ai mai putea sa ii intelegi pe ceilalti?
Nu poti respira carand dupa tine rugina unui trecut personal. Nu poti inota intr-o apa statuta si lenesa. Nu te poti intoarce catre oamenii care nu te mai recunosc daca nu iti ierti greselile in fata tuturor celor care ti-au gresit.
Cand incepi sa dai deoparte, prietenia e in bataia soarelui doar o floare de cactus…
Tweet
11 Responses
Nu exista prieteni , exista numai “persoane cu interese” . Intr’o viata de 33 de ani, cat am acum, am avut probabil sute de prieteni, in diverse perioade ale vietii, in generala aveam colegii de banca si 2-3 vecini, in liceu cativa colegi de clasa si “baieti de cartier”, in facultate am ajuns sa am “o mana” de prieteni care aveau aceleasi inclinatii ca si mine. Dupa faculta’ in functie de job/ocupatie, prietenii apareau si dispareau periodic/sezonier ;) … si uite asa, am ajuns sa cunosc probabil sute de asa zisi prieteni, insa in final mai tin legatura cu cativa, maxim 10 si 2 dintre ei sunt de cand eram in liceu.
Singura modalitate de a ramane apropiati cu alte persoane, este sa nu existe un interes material sau financiar intre cele doua parti, altfel, totul pana la bani.
Si la majoritatea am renuntat pentru ca intodeauna se intampla “sa ramana fara bani” si cereau, ba ptr 3 zile, ba ptr o saptamana, ba 1 milioan ba doua … si aproape intodeauna, invariabi, termenul se dubla si eu eram nevoit , sa le aduc aminte rusinat de nesimtirea lor ca au sa’mi dea niste bani.
Daca nu era vb de bani, trebuia sa fie un interes profesional, sa-i ajut cu o relatie, cu o problema … era imposibil sa nu ma lovesc de acelasi lucruri cu toti pe care’i cunosteam.
Da stiu, prietenul la nevoie se cunoaste, insa si nevoia ar trebui sa fie cu limite, sa fie bilaterala nu doar pe directia “de la mine la ei”.
Concluzia: banii strica prieteniile … de orice natura ar fi ele.
“Cand ai bani si o duci bine / Toata lumea-i neam cu tine / Cand ai bani si o duci rau / Nimenea nu-i neamul tau” (canta un manelist)
Probabil ca singurul prieten adevarat este cel cu care dormi in pat o viata, asta daca nu alege sa mai doarma din cand in cand si in alt pat :D. Dar toti suntem oameni, toti gresim, si uneori poate ca si greseala celor de langa noi este o cauzalitate a actiunilor noastre !
“Nu e om far’ de pacat,
Nu-i pamant far’ de calcat,
Nu e pas ce nu-i umblat,
Nu e lucru neprivit,
Nu-i cuvant neauzit,
Nu sunt ochi de nevazut,
Nu-i copil ce n-a cazut,
Nu-i sfarsit far’ de-nceput!”
(extras din “Nu – Emilian Robert Vicol”)
Oamenii din jurul nostru sunt oglinda sufletului nostru, iar, daca, noi ne schimbam se schimba si ei.
Un prieten adevarat, asa cu o vad eu cam tot la aceeasi lungime de viata, e cel care se schimba o data cu tine sau care te accepta asa cum esti “no matter what” (incluzand aici si marea problema a banilor), dorindu-si doar “sa fii doar tu”. Reciproca e valabila.
@Laurentiu Buica: Atragem dezamagiri atunci cand avem asteptari :)
@ByREV: Imi place fragmentul in versuri, mersi :)
@chrispg77: E de preferat sa ne sincronizam mai ales cu prezentul nostru :)
Cu placere … pacat ca mi-am schimbat “cariera” dintr-un indragostit lulea intr’un “Techie-Boy”. A fost o vreme cand scriam si poezii insa timpul te schimba si ce-a fost a fost, acum e greu de repetat, mai ales dragostea. Da, dragostea ramane insa se preschimba intr-o alta forma, de la una cu furnicaturi in stomac la una cu furnicaturi in alta parte :D!
Bun articolul, Alina. Asta e normalitatea, deşi, după ce citeşti, ai avea tendinţa să spui că nu e ok să se întâmple aşa. Evident că există şi oameni care reuşesc să treacă de nişte bariere ale normalităţii (tot mai mulţi). Cu alte cuvinte, chiar şi normalitatea asta are nişte dependenţe.
@ByRev – Comentariul tău e superficial tocmai pentru că face referire la partea financiară, sau la interese materiale. Scoate banii şi aspectele materiale din ecuaţie şi ai să ajungi la concluzia că ţi-a lipsit partea emiţională/spirituală în relaţiile cu prietenii ăştia ai tăi, care îţi tot cereau bani. E vorba despre cauză şi efect. A avea un interes nu e greşit, contrar părerii generale. Poate fi, dar în mare parte dintre cazuri e doar NORMAL. Şi repet, eu chiar nu mă gândesc la aspecte materiale.
Draga mea, eu regret prieteniile pierdute, în ciuda faptului că înseamnă normalitate. Pe de altă parte regret şi unele prietenii câştigate recent, căci se pare că au doar formă şi nicidecum substanţă. Probabil cu cât îmbătrânim cu atât alegerile devin mai uşoare şi mai dificile în acelaşi timp.
@Alexandru Negrea: Cred ca fiecare dintre noi traieste si isi construieste o normalitate contextuala…
@Corina Georgescu: Regret un singur lucru- ca nu am ajuns inca la rafinamentul de a-mi depasi propriile limite :)
@alinacst cu unii din astia @Alexandru Negrea evoluam la superlativ, adica “atacul al presoana” fie el de orice forma (sublim), este in sangele fiecarui roman care respira … so, cu parere de rau, fara sa intru in polemici inutile, va las asa cum v’am gasit … in ceata !
@Alexandru Negrea
“eu chiar nu mă gândesc la aspecte materiale” – banuiesc ca tu traiesti intr-un univers al tau, efemer, undeva dincolo de material, esti cumva intr-o stare de existenta spirituala, ai evoluat dincolo de intelegerea umana, te-ai contopit cu univesul, esti unul si esti totul, esti d’zeu …
Da stiu, banu-i ochiu dracului … valabil cat timp crezi ca dracu exista :))
HOUGH.
Agresivitatea e o formă de frustrare
@Alexandru Negrea
“Agresivitatea” e o mostenire genetica, lipsa ei inseamna o problema. Sa incerci a-ti suprima instinctele primare este ca si cum ti-ai scoate parul cu laser definitiv, adica impotriva naturii … nici maimuta paroasa da nici rama fara par. Conditia de baza este ca serotonina sa fie in echilibru, la unii masculi pare sa primeze estrogenul :D
Toata lumea este experta in lectii de etica si filosofie, patologie tipica romanilor: se nasc poeti si mor fotbalisti.
Si mai rau, nu te poti intoarce la oamenii care ti-au fost alaturi si le-ai fost alaturi la bine si la greu, atunci cand ti-au sapat adanc in subconstient deziluzia dezamagirii.