De Absolvire: Primele clatite flambate

Coincindenta sau nu (ca nimic nu e intamplator) am regasit serile trecute un fost drag coleg de scoala. Da, pe FB!  :D Emotie cu atat mai mare cu cat in ultimii 15 ani nu mai stiam nimic unul de celalalt. Si ca de fiecare data cand regasesti pe cineva drag, amintirile incep sa curga “impaturite in cutii in spatele creierului de ani si ani!!!!” dupa cum imi spunea chiar Radu.

Tot acum, amicul blogosferic Alex (aka Hoinaru) scrie despre asta care, coincidenta din nou (sau nu :P), se potriveste de minune cu dialogul despre scoala inceput  de bunul meu fost coleg (si de banca :D). Si cum am decis sa onorez leaspa, dar mai ales pentru ca e asa de placut sa reconstruiesti povestile personale frumoase si sa nu le tii doar pentru tine, l-am rugat pe Radu sa ma ajute sa completam impreuna imaginea unui eveniment atat de nostalgic cum e absolvirea Scolii Generale.

Iata ce ne-am amintit impreuna:
- toti eram stresati de examenul de admitere, si cu o zi (sau cateva) inainte ne pusese diriga (profesoara de geografie) sa ne scriem o scrisoare noua insine peste 10 ani, ca un fel de capsula a timpului pentru ganduri si sperante (buna intrebare: oare ce s-a intamplat cu scrisorile noastre?)
- discursul pe care l-am spus la festivitatea de premiere a fost scris pe genunchi de una dintre colege, Roxana,  pe un petic de hartie. Il scrisese cu putin timp inainte sa urcam pe scena
- cand am ales varianta de meniu pentru petrecerea de la restaurant nimeni nu stia care e treaba cu clatitele flambate. Dar toti am optat pentru ele!
- Radu avea mana in ghips si toti il strigau “ologu’”
- la petrecere a fost pentru prima data cand ne vedeam profesorii dansand. Sau pe baieti chinuindu-se sa le invite pe doamnele profesoare la dans
-  dansam toti pe rupte de DJ Bobo, si faceam “cercul” ca la reuniunile post decembriste de final de trimestru
- in seara aia toate fetele au fost pentru prima data coafate si gatite; iar tot atunci baietii ne-au putut vedea asa. Desigur si ei purtau tot pentru prima data in viata costum (Radu imi sopteste ca daca ar fi stiut atunci ca o sa devina o tinuta aproape zilnica si ca o sa ajunga sa viseze la zilele in slip sau in echipament de ski…)
- unul dintre baietii mai versati, Petre :D, reusise sa ii convinga pe cei de la discoteca din centrul orasului sa ne lase sa intram. Atunci, pentru unii dintre noi a fost prima data cand am intrat intr-o discoteca!

Asa cum e firesc pana la urma, la fiecare sfarsit de etapa, ni se activeaza temerile, sentimentele de afectiune si intrebarile pentru ca suntem pusi in fata unui viitor care pare incert. Cel putin, la terminarea clasei a 8-a, Radu stia ca nu voia sa se termine seara aia, pentru ca pentru prima data in viata lui nu stia ce  ii va aduce ziua de maine….

Ii multumesc lui Radu pentru ”franturile lui tastate pe telefon, pe repezite, in ragazurile de la munca”. Iar daca va recunoasteti in povestea noastra de scoala nu ezitati sa va lasati amintirile aici in comentarii! Sper sa adunam amintiri misto si sa ne regasim cumva, curand, dragi colegi de scoala! :P