Ne temem sa fim optimisti
Despre oamenii care nu sunt frumosi…
Am convingerea ca ei au cele mai mari sanse sa fie volubili, sa rada mult si sa-i faca si pe altii sa se simta confortabil cand ii au prin preajma.
Ca nu au degetele de la maini subtiri si fine, picioare drepte, gene lungi (sau ochii mari) dar au cele mai puternice motivatii sa isi doreasca sa se autoprovoace. Sa se corecteze si sa se perfectioneze in zone pe care chiar le pot controla: cum ar fi, de exemplu, sa fie spirituali. Sau sa invete sa vorbeasca in public. Sa nu se mai emotioneze inutil si sa ajunga sa ofere replici si intorsaturi spectaculoase de fraze.
De fiecare data cand te crezi nedreptatit pentru ceva ce nu ai primit in mod natural (o piele fina, inaltimea potrivita, o familie bogata :P) simti nevoia sa compensezi toate aceste lipsuri cu ceva doar al tau. Si incepi sa ai vise. Pe unele ti le permiti, pe altele nu. Daca esti realist poti sa te salvezi si sa pornesti sa cauti solutii sa iti urmezi visele cele mai puternice.
Pentru ca oamenii care nu au nimic de corectat cu ei insisi si care nici nu constientizeaza ca trebuie sa se implineasca spiritual sau social nu vad modalitati sa creasca. Si nu isi propun lucruri care sa ii ajute sa se dezvolte. Pentru ca nu au nevoie.
Optimismul este un virus…
Cand insa nu iti permiti lucrurile care iti trebuie devii combativ, orientat si incepi sa depui eforturile necesare pentru a obtine ceea ce crezi ca altii au privilegiul sa aiba in mod natural.
E un amestec de frustrare, durere si ciuda la mijloc. Uneori e si o doza de orgoliu. Care te fac de fapt sa nu mai accepti fatalitatea de a fi doar ceea ce esti, acolo unde esti ci nu in alte timpuri sau locuri mai bune, mai frumoase si mai prospere. Sa nu mai astepti trist dupa momentul potrivit.
Cand iti doresti ceva lucrul ala se lipeste de tine. Dar adeziunea se produce in etape. Ai vrea mai repede si mai mult. Simti ca nu se mai intampla si iti vine sa te lasi. Si in aceste cazuri esti cel mai vulnerabil: sa cazi sau sa te contaminezi. Cu optimism!
Daca ai memorie, o hranesti si o antrenezi te vei contamina, pentru ca eu cred ca doar memoria este cea care te ajuta sa fii optimist. Memoria inseamna sa ai o legatura cu trecutul tau imperfect si sa judeci foarte dur dar fara resentimente prezentul. Sa stii ce nu ai avut si sa intelegi foarte clar ce iti doresti. Sa nu iti mai ierti asa usor esecurile ci sa te educi sa iti fie mai bine. Sa nu mai uiti de cate ori ti-ai dorit! Fiindca nimic nu e mai comod decat sa iti pierzi pur si simplu memoria prin hrana lipsita de metale nobile si minerale. Si in 6 luni sa uiti de necazuri, neputinte, de marile iubiri si sa crezi ca esti fericit!
Pesimistul isi tine dreptatea in buzunar…
… dar optimistii isi permit sa se mai si insele din cand in cand fara a face din asta o tragedie. Pentru ca stiu sa aiba umor sau sa faca haz de necaz.
Cand am plecat de acasa stiam ca azi lucrurile vor fi pozitive, fie si pentru ca urma sa aiba loc editia de primavara Optimism 2010. Acum, dupa cele 12 prezentari, doua momente de iluzionism si un mini show de dans, nu imi doresc decat sa fiu fericita: optimismul nu e o chestie usoara deloc :P
Tweet
5 Responses
@Bogdan Popescu: In doze egale cu efort, ambitie si curaj :P
Da, e foarte bun articolul si ma bucura concluzia (bine, nu aia cu minishow-ul :-) ). Intr-adevar, de multe ori gândim distructiv pentru ca ne dorim (poate prea mult) ce au altii si n-avem noi. Ca e mai simplu sa ai totul de-a gata! Sa nu uitam ca si noi suntem parte a acestui minunat univers, iar incercarile prin care trecem de-a lungul vietii constituie o extraordinara experienta, care e a noastra si numai a noastra. Depinde doar de noi cum folosim scânteia noastra de divinitate pentru ca, la sfârsitul ciclului, sa o returnam mai imbogatita. Fireste, fara bariere n-ar exista nici “chemarea interioara” de a le trece. Si atunci la ce ne-ar mai folosi viata?
Nu sunt de acord cu ideea conform căreia oamenii care nu au nimic de corectat la ei înşişi nu-şi doresc să se dezvolte. Despre ce tip de corectură vorbim? Fizică? Chiar şi cei înzestraţi estetic suferă de complexe, pe care- e adevărat- le pot masca în siguranţă de sine, abordări incisive, numeşte-le cum vrei. Sub straturi, se ascunde cel puţin o nelinişte. Există, evident, şi cazuri de autosuficienţă, dar nu cred că ţin musai de frumuseţe. Dimpotrivă, o schimonosesc, precum mucegaiul pe tulpinile unor flori care s-au lăcomit la prea multă apă…
Trebuie sa recunosc ca daca este ceva care ma face optimista atunci sunt argumentele pe care le gasesc in comentariile voastre, indiferent de pozitia lor. Si pentru asta, va multumesc :)
Daca speranta este legata de optimism, sunt un om optimist :)