O problema de asociere

Ati observat cum unii oameni folosesc anumite cuvinte/ sintagme cand se exprima, astfel ca acestea le amprenteaza atat de personal vorbirea? Cand iti ies in cale termeni colorati, aprigi, aproape simptomatici pentru modul  celui care vorbeste nu ai cum sa nu te gandesti ca aceasta maniera de exprimare imbraca si o anumita structura de gandire.

Ca oameni din zone geografice si sociale diferite vor folosi diferite tipuri de limbaj nu e nicio indoiala, dar cred ca  limba pe care o folosim e cea care ne ofera un anumit pattern: suntem mai reflexivi prin multitudinea de substantive prezente sau avem o viziune pragmativa datorata verbelor care predomina in limbajul nostru de zi cu zi.

Cred ca ne identificam in mare masura cu frazele, expresiile si cuvintele disponibile in vocabularul la care avem acces. Iar aceste cuvinte dezvaluie ceva din disponibilitatea noastra sociala, din personalitatea, statutul si fondul nostru cultural. Ceea ce mi se pare interesant e ca modul acesta format/ educat de mediu si imprejurari in care unii aleg cum sa spuna ceva este un indiciu vizibil prin care sa le descoperim anumite structuri intime de gandire. Doar pe baza observatiei atente a combinatiilor pe care le fac in fraze si din topica pe care o aleg cuvintelor.

Din aceasta perspectiva limba nu ar fi doar un intrument sau un sistem de comunicare folosit in cadrul unui grup social. Ar fi totodata si un instrument de analiza psihologica care ar completa rolul puternic social, acela de a stabili si mentine relatiile cu ceilalti oameni.

Si totusi cel mai nasol :P e cand in loc sa spui ce simti, iti ies cuvintele exact pe dos. Nu cred sa imi pot explica prin ce intorsaturi interne frazele se transforma intr-atat incat rezultatul grait e fix la 180 de grade fata de intentiile initiale…

Ceea ce ma duce cu gandul la o alta dilema: in ce cazuri alegem sa nu (mai) spunem ce simtim?!