Cea mai buna metoda de a reusi…
Disclaimer: competitia pentru tema de blog este deschisa. Daca aveti idei originale, lasati-va parerile fara retinere in commenturile de aici.
…este ESECUL!
Imi aduc aminte cum in clasele I-IV jumatate de clasa era doar de premianti. Pe cand aveam 10 ani, colegele mele de socializare maxima plecau la sfarsit de an cu coronita din flori de camp. Pana si baietii, pe care la vremea aia ii suspectam de lipsuri in materie de sclipiri intelectuale, aveau loc pe podium (intre timp s-au mai schimbat unele lucruri: acum, de exemplu, nu prea ii mai vad cu coronita :P).
La sfarsit de an scolar, dupa ore petrecute impreuna, dupa ce imparteam pauze, vise, zambete si sandvisuri (chiar, mai e neologism cuvantul asta sau uzul l-a romanizat?) eu stateam in fundul salii si plangeam: ca nu sunt ca ei! Ca nu mi se recunoastea niciun merit, ca nu aveam coronita, nici carti, nici poza la panou si ca, prin urmare, nu am parte de nimic…
Astea au fost primele mele ratari publice: primii ani de scoala, atat de plini in aventuri, jocuri, prietenii dar atat de saraci in realizari fata de parinti, profesori si cunoscuti, mereu iscoditori cu notele de pe carnet. Si totusi, de ceva timp, imi e din ce in ce mai clar ca aia e perioada in care am castigat cel mai mult.
Pentru ca:
- scopul esecului este sa te mobilizeze, sa te faca sa lupti; sa iti calci pe orgoliu si sa musti cu dintii sa iti dovedesti ca poti.
- esecul te repozitioneaza social, te intoarce la origine sa vezi drumul dinaintea ta si sa incepi sa mergi pe el.
- esecul e natural: chiar si intr-o perioada lunga de bunastare, aparitia lui e necesara pentru a detensiona si revaloriza lucrurile.
Ce a urmat dupa, a inceput la un moment dat, prin gimnaziu, cand mi-am dat seama ca pot si eu sa ridic greutati (vreo 3 carti, o diploma si buchetele aniversare) si sa imi tin cu aroganta premiul in brate. Si a durat cam toti anii pana la terminarea liceului, sa indulcesc maxim “suferinta” din copilarie :P
Intre timp lista mea de esecuri diverse iar s-a lungit considerabil….Si nu da semne ca s-ar opri la comanda! Dar daca paradigma de mai sus mai functioneaza, intuiesc, deci, ca numai lucruri bune ma asteapta, mai devreme sau nu….
Voi ce ati ratat pana acum? Si cu ce v-ati ales bun in final?
Tweet
4 Responses
probabil ca daca Rudyard Kipling avea blog, si-ar fi postat poemul If la o tema asemanatoare.
Fara nicio legatura cu fraza de mai sus vin cu exemple (ca si in postul anterior incerc sa-mi pastrez stilul):
- prima ratare a sfarcului matern aduce bebelusul in postura de a intelege cat de important e simtul de orientare in viata
- prima data cand vrei sa te ridici in picioare si cazi; apoi te tii de mobila si reusesti
- prima tentativa de sarut, ea iti da o palma, noroc ca nu mai ai dintii de lapte; apoi inveti sa-i ceri voie sau, daca esti cu adevarat barbat o faci sa-si doreasca ea asta, dupa o palma ca aia… ce nu face omul
- te duci prima data la sef si ii arati ce initiativa ai tu, el da din cap a indoiala, apoi constati ca nu din spirit cartezian ci ca sa-ti foloseasca el insusi ideea… data viitoare ii dai mail cu cc la alte 2 persoane :)
Nu stiu daca din esec vine victoria, dar cu siguranta inveti sa nu ai acelasi esec de 2 ori. Daca nu…..
The same… Novak
nevoia de a verifica:)
Te-as imbratisa!
Ma recunosc in ce-ai scris aici. Ma bucur pentru fiecare “tranta” pe care o iau.
Edison a zis ceva misto la remarca unuia care l-a intrebat de ce nu a renuntat dupa ce a esuat de 5000 de ori: “Am descoperit 5000 de metode prin care nu merge. Sunt cu 5000 de pasi mai aproape de un rezultat bun” sau cam asa ceva.
Si totusi te-ai ales cu mult :) Esti o persoana respectata si cunoscuta, cred ca ai succes in cariera si ar trebui sa fie foarte multumita de tine.
“Voi ce ati ratat pana acum? Si cu ce v-ati ales bun in final?”
Bacul, am distrus singura relatie stabila de care am avut parte, o relatie buna cu tata, un job, un prieten… Am ratat destul de multe, defapt le-am distrus in timp. Unde m-au adus toate? Nu am nici o idee, sper ca pe un drum mai bun.