Ooo, da! Cine ar recunoaste de pe un colt de gand ca ar mai avea cateva lucruri de innoit la propriul caracter? Intr-o filosofeala nocturna de dupa usa si poate chiar cu usa inchisa. In acel echilibru perfect, in care linistea nu deranjeaza pe nimeni. Sau intr-o primavara care isi ridica poalele in toate culorile pamantului. Remember ME, nu? :)

Mix pentru suflet




Canva Desing by Alina Constantinescu




In cladirea noastra modesta de birouri, casa scarilor are pe fiecare etaj cate doua iesiri. La etajul 4, cum ies din lift, trec zilnic pe langa una din usile astea. Si pentru ca nu are maner, usa sta de cele mai multe ori intredeschisa si uneori e aproape data de perete. Nimic interesant pana aici. Motiv pentru care nici eu nu am dat prea multa atentie unei usi oarecare fara maner dintr-o cladire insipida de lucru.

Si totusi…

Ieri dimineata, cand am trecut pe langa ea, am impins-o ca sa o inchid. Insa usa nu are maner… Si mi-am dat seama. Cand lucrurile stau asa, de fapt, nu poti inchide toate usile in urma ta si sa treci mai departe ca si cum din spatele tau nu te mai ajunge nimic. Pentru ca usile fara maner nu stau inchise. Si prin crapatura care ramane oricand poti sa vezi ce se afla de partea cealalta. Alteori poti sa iei totul in piept si sa dai cu usa de perete. Insa niciodata nu o poti inchide. Si cata vreme usa nu are maner, lucrurile vor circula in curenti de o parte si de cealalta.

Intre ceea ce sunt acum si definitia personala la care vreau sa ajung, este de fapt o usa din asta fara maner. Mai ies eu in prag, sau mai stau dupa colt… O mai imping cu genunchiul sau ma pun cu spatele. O tin deschisa sau doar ma strecor. Nici nu conteaza. Important e ca nimic nu ramane incuiat. Totul circula.

PS. Multumesc!




Ce se intampla daca traiesc fara sa fac vreo comparatie? Poate ma va strivi ca nu stiu ce sunt. Sau, ceva frumos: voi depasi marginirea.

O minte care masoara sau o minte care este blocata in a masura nu poate gasi niciodata, adevarul. Pentru ca masura inseamna comparatie. Societatea noastra se bazeaza pe comparatie. Comparatie ca succes obtinut. E posibil sa analizezi fara a masura, adica fara comparatie? Este oare posibil sa iti traiesti viata fara ca umbra vreunei comparatii sa intervina in ea?

Fara comparatie nu exista anxietate si niciun conflict reciproc. Nu exista al meu si nu exista al tau. Nu am mai avea aceasta “ordine” a lucrurilor. Si toate lucrurile ar deveni extrem de diferite. Daca nu compar, nu incerc sa corectez. Si nu incerc sa justific. Nu incerc sa modelez, pur si simplu observ. Si atunci, nu e comparatia factorul esential al dezordinii?

Este posibil sa se observe aceasta dinamica a dezordinii cu o minte care este, ea insasi, intr-o stare de dezordine? Deci, dezordinea nu se afla undeva, acolo, ci inauntru. Pentru a intelege dezordinea e cu adevarat necesara o minte ordonata? Si fiindca mintea este dezordonata, dezordinea nu este ceva exterior mie, dezordinea se afla inauntrul meu. Ca sa o intelegi trebuie sa intelegi dinamica gandirii si cum gandirea provoaca dezordine. Fiindca gandirea este fragmentata. Gandirea este timp. Gandirea este in exterior.

Observatorul este cel observat. Observatorul care spune “Eu sunt ordonat si trebuie sa fac ordine in dezordine”. Dar observatorul este factorul determinant al dezordinii. Fiindca observatorul este factorul determinant al dezbinarii. Iar acolo unde exista dezbinare, nu exista numai conflict, ci si dezordine. Mintile ne sunt conditionate sa traim in conflict. Ideea ta de ordine este de fapt cea care a produs dezordinea.

Cand incetezi sa mai pui intrebari, totul se schimba complet.

*Pentru textul de mai sus am lasat ghilimelele deoparte si am preluat ideile lui Krishnamurti – cea mai noua descoperire a mea in materie de speakeri care abordeaza natura gandirii, relatiile, revolutia psihologica si alte subiecte spirituale.

PS. Multumesc!




alina_constantinescu_citat

PS. Multumesc!