“Am vazut un afis mare la metrou. Narcotango, Narcotango… Razvan Mazilu. Doua alaturari tentante, nu? Nici nu stiam cand o sa fie spectacolul, eu credeam ca prin Iunie, dar nu. Noroc cu Alina ca am vazut postul ei, concurs pentru o invitatie.

Nu am stat pe ganduri, si bine am facut, pentru ca am ajuns la Sala Palatului… tango, nuevotango, fusion pe alocuri. Muzica de calitate, muzicieni care stiu ce fac, dar… Sala palatului are un aer din ce in ce mai prafuit, doar cand contradictia cu calitatea prestatiei de pe scena te izbeste, iti dai seama.

Apoi, un spectacol Razvan Mazilu, fara ca Mazilu sa faca macar cativa pasi? Big time disappointed, very big! Ah… n-a lipsit nici acrobatia, aia cu cearsaful! Nu conteaza, dar nu prea isi avea locul. Bref: m-as fi asteptat la ceva atmosfera de milonga, pasiune etc. In spatele nostru niste venerabili (la propriu!), la fel de frustrati, dar din alte motive: nicio La Cumparsita, niciun Adios Muchachos sau Vagabundo, o Ramona sau o Violetta.

In concluzie, muzica de calitate, atmosfera prafuita… si parca si un pui de corazon. Dar, una peste alta, mi-a placut.”

… bineinteles daca va place tango-ul electronic si daca maine, 15 Mai, sunteti disponibili de la ora 20.00 pentru un concert de 2 ore la Sala Palatului.

Spectacolul trupei argentiniene este realizat dupa conceptul coregrafic al lui Razvan Mazilu. Singurul spectacol pe care l-am vazut in coregrafia lui Razvan Mazilu a fost Block Bach, in urma cu vreo 5 ani, si imi aduc aminte ca la vremea aia mi s-a parut cel mai potrivit spectacol la care poti invita un turist care nu vorbeste romana.

Despre concertul de maine stiu doar ca momentele de tango argentinian vor alterna cu cele de box, acrobatie, balet sau dans contemporan. Ceea ce canta ei ma duce cu gandul la piesa de teatru “Dragostea dureaza 3 ani”, probabil din cauza asemanarii pe care (superficial) o fac cu Gotan Project, pe care i-am auzit pentru prima data in timpul acelei piesei ca soundtrack. 

Sunt prea multe lucruri marunte de care nu ma pot tine pana la sfarsit. Sunt si cateva dorinte ale mele pentru care, prinsa in ritmul societatii in care traiesc, nu fac toate lucrurile care sa duca la indeplinirea lor. Pe urma, sunt cateva termene pe care singura mi le impun si le ignor, in functie de nivelul meu de energie si de starea pe care o am.

De fiecare data insa cand fac o promisiune, mai mult sau mai putin vizibila pentru cei din jur sau doar pentru mine, atasez mental nu placerea de indeplini aceasta promisiune ci obligatia de a o duce la bun sfarsit. Cand obligatia se stinge si promisiunea e indeplinita nu traiesc sentimentul de bucurie ci unul de usurare. Si asa, saptamanile curg din obligatie in obligatie.

In primul rand vreau sa imi notez ce imi place, de cine imi place si care sunt lucrurile care fac sa ma simt ca pestele in apa pentru ca eu sufar de uitare. In al doilea rand, vreau sa ma folosesc de asta ca de niste repere atunci cand voi fi nehotarata cu timpul meu liber, pentru ca sunt foarte nehotarata si schimbatoare si pierd vremea chiar si atunci cand am de unde sa abuzez de ea.

Si pentru ca in seara asta l-am revazut pe scena pe Horatiu Malaele intr-o piesa in care domina scena, mi-am pus in gand sa scriu ca imi place acest om. Imi aduc aminte de momentele lui umoristice de la TV si cateva dintre ele in mod special. Nu imi iese din minte Uitucul sau Calculele, si cred ca sunt mai bine de 15 ani de cand le-am vazut prima data. Multa vreme am ramas cu imaginea celui care joaca personajul omului beat la fel de natural cum vorbeste.

Urmeaza o poveste reala, insa de dragul povestirii realitatea nu e dusa pana la capat iar povestea e lunga. Toate personajele, inclusiv tevile si apa de la dus, sunt bine, usor dezgustate, pisica doarme pe dulap, poate dam si o mica petrecere pe balcon. Fara invitati! :)

Inceputul

Intr-o dupa-amiaza de duminica ma intorc acasa dupa o plimbare cu bicicleta prin parcul care se intinde in voie langa Muzeul Taranului. Cand ies din lift vad un biletel prins in usa. Credeam ca, din nou, e o oferta la pizza, la traducatori, pentru inchirierea vreunui apartament in bloc sau cu mesaje religioase. Cand il deschid ma izbeste un scris grabit pe o foaie rupta dintr-un caiet de limba romana, care s-a atins de o picatura de grasime: “V-am cautat de 10 ori azi pentru ca m-ati inundat. Stau un etaj mai jos la nr13, sa veniti sa vorbim.”

Strang nervos hartia in palma, imi zic ca 13 e oricum un numar cu ghinion, bag cheile inapoi in buzunar si ma indrept spre locul vatamat. Intr-o fractiune de secunda, creierul meu strange toate argumentele care ma scot nevinovata: 3 experiente la activ cu o teava sparta nici a mea, nici a vecinilor, care a reusit sa sara 2 apartamente si l-a udat tocmai pe al 3-lea. Nimeni din bloc nu a putut sa gaseasca o logica in intamplarea asta, dar ea a avut loc vara trecuta, acum 2 veri si chiar acum 3 veri in urma. Doar v-am spus, de 3 ori…